Scoici

Am inotat cu draga inima in trecut si cand s-a terminat bazinul am iesit la suprafata unde m-a muscat ca un rechin, realitatea.

Cuvintele le-am tremurat si presarat peste al tau morman de suflet rece. Am strans din dinti si n-am lasat niciun suspin sa imi scape…

O elice de vant

flacari albe,
lumina vie
si un nou munte de suferinta.

visul placerii,
strabate un corp
mort.

pierzania
tacerii
si umbra
unui sarut.

buze imbibate.
minciuni
sfaramate.
o dragoste
pura
lasata in pamant.

putrezeste
se transforma
in ura,
deznadejde
si o elice de vant
arunca in apropiere
suspine si ploaie.

Cei mai… noi

2 pasi străini.
2 sfere metalice.
noi.

pleoape cazute,
ochi inecaţi,
voci ascuţite,
război.
eu.

raţiunea are bagaje în mână,
frica pândeşte după colţ,
durerea străbate drumul.
tu.

am aflat ce e dragostea:
o formă incurabilă a nebuniei.
nu există doctori,
doar cădere.
doar noi.

Legend of the Guardians: The Owls of Ga’Hoole (review)

Sursa poza: IMDB

There’s nothing wrong with dreams.

Ii spuneam mai devreme unui amic ca daca ar exista un loc in care as vrea sa mi se intample cele mai frumoase lucruri sau un loc in care m-as refugia sufleteste, ar fi cinematograful. Iubesc sala de cinematograf si mi-ar placea sa merg mult mai des, dar din pricina preturilor ridicate la bilete nu am cum. Si cand zic mers “mult”, ma gandesc la un de doua-trei ori pe saptamana. Probabil m-as satura (oare?), dar cam asta ar fi damblaua mea: cinema-ul. CineMA iubeste.

Am vazut demult trailerul la Legend of The Guardians si sincera sa fiu nu planuiam sa merg, adica ma gandeam “da, pare ca merita sa dau 20 de lei pe bilet, dar daca iar nu o sa am cu cine sa merg…”. Si uite ca s-a ivit ocazia si am mers sa il vad.

Guardians of Ga’Hoole este un roman in serie scris de Kathryn Lasky, inceput in 2003, terminat prin 2008 si ecranizat anul acesta, disponibil in 3D si (cica) in IMAX. Am intrat pe site-ul aficotroceni.ro si vad ca programul IMAX e blank, ori nu se incarca, ori nu ruleaza nimic. Asta inseamna ca bufnitele nu au venit in IMAX si la noi, dar cu siguranta puteti merge sa le vedeti in 3D.

Soren si Kludd sunt doua bufnite-inca pui, care isi incep primele antrenamente de zbor. Cei doi frati au personalitati foarte diferite, Soren fiind mai mult genul aventurier care se hraneste din legendele spuse de tatal sau despre Gardieni. Kludd, pe de alta parte, se crede mai rational, cazand mereu in umbra lui Soren care era mult mai priceput, entuziasmul lui dandu-i forta si curaj. Cei doi sunt rapiti si ajung in regatul St. Aggie’s, unde puii de bufnita sunt spalati pe creier si antrenati pentru a fi soldati. Soren reuseste sa scape si pleaca in cautarea Gardienilor pentru a le spune depre planul bufnitelor de la St.Aggie’s care incearca sa puna stapanire pe toate tinuturile.

Nu ma mira ca am inceput sa ne uitam la filme cu bufnite, sincer. Si atata timp cat sunt foarte bune, nici nu ma deranjeaza. Mai degraba m-as uita la bufnite o zi intreaga decat la SAW, de exemplu. Care e faza cu filmele astea horror? De cand horror este egal cu sange si masacru? Uitati-va la Paranormal Activity, The Ring, El Orfanato, Mirrors, astea da filme de groaza. SAW si multe alte rahaturi aparute sub eticheta “horror” sunt doar o versiune necenzurata a Stirilor de la ora 17, zau.

In orice caz, revenind la The Owls of Ga’Hoole.

Parerea mea e urmatoarea: e un film foarte-foarte bun si usurel. Poate fi urmarit si in familie, desi cred ca in 2D isi cam pierde farmecul. 3D se vede foarte bine si efectele speciale sunt cu mult mai valoroase. Povestea e noua, e interesanta, unele lucruri sunt (cum e normal, de altfel) cliseice, cum ar fi lupta bine-rau si chestia cu rasa pura pe care o intalnim des de la o vreme incoace, dar nu plictiseste. Bufnitele sunt tare simpatice si unele scene sunt chiar spectaculoase. Vi-l recomand cu caldura! Daca nu aveti ce face, duceti-va sa vedeti acest film in 3D pentru ca merita. Pe mine nu m-ar deranja de ex. sa il mai vad inca o data chiar… hihi.

P.S. scuze pentru greselile de scriere/exprimare/gramaticale din acest review, dar din motive serioase atentia mea a fost cam redusa cand l-am scris.

In Orasul Reveriei (IOR)

Ziua de azi a fost irezistibil de frumoasă aşa că nu puteam sa pierd ocazia să ies. Parcul IOR fremăta de oameni, n-am mai văzut demult un parc atât de viu şi frumos. Colorat cu zâmbete, cu sărutări de îndrăgostiţi, colorat cu prietenii vechi, prietenii noi, familii, colorat cu toamnă, chiar am simţit că am ajuns într-un oraş al reveriei.

Pe un ton mai non-literar, ne-am plimbat, am vorbit, am pozat (şi am dat de foarte mulţi cu aparatul foto în mână) şi am râs, lasând totul în urmă. Mâine e un nou început.

NB: ştiu, prima poză e cea mai bună… şi mie îmi place 😀