Rain

Ploaia, vantul, norii, frigul… Toate sunt asociate cu depresia, tristetea, sunt rari cei carora le place toamna. Mie imi place toamna, dar nu e pe primul loc, recunosc. Primavara e pe primul loc.

Cu toate astea, am amintiri placute despre toamna din copilarie. Toamna imi aduce aminte de primele zile de scoala, de uniforma frumos calcata de mama, de penarul cu masina pe el, de ghiozdan, de caietele noi cu pagini albe si mai ales de castanele de la Politie, placerea mea de fiecare dimineata. Toamna imi aduce aminte de frunzele nucului care pictau curtea in culoare, frigul care ma facea sa intru in casa si sa imi pun ceva mai gros pe mine, mama care face prajitura cu nuca (de obicei negresa), fumul caselor care anunta venirea iernii. Toamna imi aduce aminte si de lucruri neplacute, dar sa pastram postarea vie.

Toamna de acum vreau sa imi aduca noi inceputuri, pentru ca mie nu mi-e frica de noi inceputuri. Poate e prosteste din partea, eu sunt curioasa din fire, asa ca astept toamna cu cea mai mare curiozitate, exact cum astept o zi de luni. Multi cand aud de luni incep sa aiba spasme, luni… serviciu, luni, stres. Pentru mine luni inseamna… a inceput sa insemne un mic nou inceput care are sa imi aduca ceva bun. Poate vorbesc asa pentru ca am ramas fara serviciu, poate vorbesc asa pentru ca sunt incantata ca am scapat de caldurile care scoteau ce e mai rau din mine, poate… poate multe, dar serios ca astept septembrie cu bratele deschise si anul acesta, ca si anul trecut.

In septembrie nu pleaca in mod normal multa lume in concediu, asa ca nu mi-e teama ca am sa raman singura cu temerile mele. In septembrie nu e nici cald si nici frig… si ce daca ploua? Nu spun ca mi-ar placea sa dansez in ploaie, dar ce e mai delicios decat un sarut sub o umbrela? Sau doua maini umede impreunate din care ies aburi?

Ma gandeam, poate doar astept un inceput de fapt, poate nu traiesc unul, dar ce conteaza? Mirajul e la fel de bun ca asteptarea.

The Tale Of Despereaux (review)

Ok, remember when we said that grief was the strongest thing a person could feel? Well, it isn’t. It’s forgiveness because a single act of forgiveness can change everything.

Mi-ar placea sa pot spune ca vorbesc franceza si sa fie adevarat… nu e adevarat, abia pot sa salut in franceza. Nu prea pot lega doua cuvinte, cu toate ca o inteleg binisor si o citesc binisor, dar cam atat. E una dintre limbile pe care mi-ar placea sa le vorbesc fluent, impreuna cu germana. De fapt, chiar cu germana probabil m-as descurca mai bine. In fine, de ce vorbesc despre franceza in cadrul unei recenzii de film… pentru ca… filmul asta s-a nimerit a fi dublat in franceza, asta fiind motivul pentru care mi-a placut mai mult. Replicile personajelor si povestea in sine capata parca alte intelesuri cu ajutorul francezei. Sunt curioasa daca a fost doar impresia mea.

The Tale Of Despereaux este un film de animatie despre un soricel, un sobolan si o servitoare. Totul incepe cu Soup Day (Ziua Supei), un fel de sarbatoare in regatul Dor. Roscuro, sobolanul, ajunge impreuna cu stapanul sau in regatul Dor si fascinat de miros fuge pentru a gasi sursa. Face cum face si ajunge fix in supa reginei. Aceasta cand il vede face un atac de cord si moare, iar din ziua aceea regele interzice soarecilor si sobolanilor sa mai convietuiasca cu oamenii si interzice supele.

Separat, povestea lui Despereaux incepe cu prima lui zi pe pamant cand toata lumea a vazut ca are ceva aparte – urechile. Soricelul Despereaux este special nu numai prin faptul ca are urechile foarte mari, dar si pentru ca este curajos, o calitate care in lumea soriceilor era considerata defect. Soriceii mergeau la scoala pentru a invata sa le fie teama de lucruri cum ar fi pisicile sau cutitele de bucatarie, dar Despereaux era interesat de ele, curios si in nici un caz nu ii era frica. In loc sa roada cartile, el le citea si asa a aflat de printesa care traia in castel si trebuia sa fie salvata de un print.

Ups, v-am zis prea mult din film? Hmmm.. sa zic ca nu, pentru ca astea sunt doar inceputurile celor 2 povesti si nu uitati ca am zis ca sunt 3 povesti. Asa ca o sa va las pe voi sa vedeti si a 3a poveste si continuarea filmului care le intersecteaza pe toate.

Imi pare rau ca am fost intrerupta de o suta de ori cand am vazut filmul si nu am putut sa il degust cum trebuie. Totodata subtitrarea pe care am avut-o la el a fost jumatate in engleza jumatate in romana si nu ma puteam abtine sa nu izbucnesc in ras cand vedeam replici ca “what nice soricei” sau o chestie de genul asta.

As vrea sa adaug ca filmul e cam prost realizat tehnic. Nu se compara cu Ratatouille la partea asta si fac comparatia cu Ratatouille pentru ca se aseamana din unele puncte de vedere ca subiect si totusi sunt destul de diferite. Ce mi-a placut cel mai mult la The Tale of Despereaux au fost ideile profunde care s-au asternut pe o poveste atat de simpla pentru copii. Tocmai de-aceea e un film pe care il recomand atat copiilor cat si adultilor.

In film auzim vocile unor actori cum ar fi Matthew Broderick (ca Despereaux), Dustin Hoffman (Roscuro) si Emma Watson (Princess Pea), dar asta numai daca vedeti varianta in limba engleza.

In urma filmului mi-am dat seama ca ar trebui sa avem si noi o Zi a Supei (stiu ca exista Soup Nights, dar nu e acelasi lucru) si exista cel putin 5 motive pentru care supa e foarte buna… Sa le enumar? Pe langa faptul ca e foarte sanatoasa, economica si delicioasa, mai e si foarte buna la raceli si iarna te incalzeste. Eu mananc des supa, mai ales ca (un al 6lea motiv) e buna la slabit si probabil daca nu o sa se faca in Romania sau in Bucuresti Ziua Supei, o sa imi stabilesc eu o Zi a Supei :)) pe care o sa o sarbatoresc cu o lingura si crutoane.

Cheers.

Frica de un nou inceput

As face ceva total iresponsabil acum. M-as arunca dintr-un avion cu parasuta, m-as arunca de pe un pod legata de o coarda, as inchiria o masina si as merge cu 180 pe autostrada, m-as arunca in mare, as alerga pe un pod de munte si apoi m-as tranti pe spate, uitandu-ma la stele. M-as urca intr-un avion si as calatori pe aripa lui. As sari pe o trambulina pusa pe sosea. Ii las pe Vita de Vie sa va spuna mai departe…



Exista vreo pastila pentru cosmaruri?

A mai trecut o noapte de rahat si de data asta nu a fost numai din cauza caldurii. Am adormit relativ repede, insa iar m-am trezit… de data asta mult mai des, din cauza vantului.

Nu mai continuu povestea, cum m-am perpelit jur de ora 5 si am inceput sa ma gandesc la vrute si nevrute. Cea mai neplacuta parte din toata noaptea asta zbuciumata a fost dimineata, cand am avut un ultim cosmar si m-a facut sa nu mai vreau sa adorm.

Trecand de partea dezgustatoare, pe care oricum n-am de gand sa o spun, imi aduc aminte destul de clar ca imi spuneai ca ma urasti si parca as fi simtit asta in vis. Mi-ai zis “te urasc din prima zi in care ai rosit in obraji”, asta fiind o alta metoda de a spune ca urasti ziua in care m-am nascut probabil. Oare o fi adevarat? Parea adevarat. Ce subconstient ciudat mai am si eu. Vreau sa se termine visele si noptile nedormite cum trebuie, m-am saturat pana peste cap. I used to be normal, wtf happened?

Eu si somnul

Articol publicat de Cailum

M-am nascut obosita si deprimata…..mai intai deprimata de starea mea interioara existentiala si apoi deprimata ca nu pot sa dorm suficient.

Cred ca sunt singura persoana care sufera fizic din cauza trezitului in fiecare zi la ora 7 ; nu conteaza numarul de ore dormite, trezitul inainte de ora 9 imi compromite din start ziua si starea de spirit….stiu, suna aiurea si puteti sa imi puneti eticheta de “freak of nature”, o merit. Si nu, trezitul de dimineata pentru a pleca in vacanta, nu ma incanta deloc…. pe masura ce inaintez in varsta, imi devine tot mai nesuferit. Am citit intr-un articol ca lipsa de somn sau somnolenta neglijata seamana cu starea de betie, ei bine, asta inseamna ca eu sunt tot timpul ametita si morocanoasa ca nu pot sa am parte de tot ce imi doresc mai mult pe lumea asta. De ani buni, ma intreb care e scopul meu in lume ; am gasit raspunsul : sa dorm somnul cel dulceag, transportator in universuri paralele unde sunt explorator temerar si indemanatic sau in lumi colorate, alternative mai bune si fericite ale realitatii “treze” ; asa cum am dormit in ultimele nopti, ma determina sa imi doresc sa traiesc in lumea din vis si sa le urez celor dragi starea de fericita beatitudine pe care o am cand traiesc acel tip de somn.

Diminetile sunt mai frumoase dupa nopti in care am salivat la prajiturele colorate cu umpluturi diafane, dupa nopti in care fluturi albi mi-au mangaiat umerii sau in care am explorat incaperile frumos decorate ale caselor prea bine stiute in realitate, dar care in vis sunt renovate si devin adevarate labirinturi cu usi inchise si cu incaperi luminoase care sunt de fapt portaluri catre alte lumi si peisaje numai bune de explorat dupa cum am mai zis deja ; azi traiesc sub imperiul unei senzatii date de libertatea unui zbor de Frunze galbene de toamna, care imi treceau sub ochii uimiti in auriul de miere al unei zile pline de lumina calda… trezirea e brusca de cele mai multe ori, incercanata, in ceata unei constiinte gri si subit suparate ca a fost smulsa din vis. Categoric, viata din vis e de cele mai multe ori net superioara celei de zi cu zi ; frumusetea, senzatiile, mirarile, starile de tristete, toate au un farmec suav si aparte in imbratisarea visului.

Sper sa mi se indeplineasca dorinta de a trai mereu in vis si sub imperiul lui, caci nu e nimic mai bun decat un somn care te face sa simti ca renasti dupa ce ai calatorit in lumi noi si ti-ai lasat sufletul atins de fluturii, florlle si frunzele din vis.

Evadare placuta la noapte!

Ne-somnul trezeste demonii din mine

De obicei încerc să urăsc cât mai puţine lucruri, nu e bine să fii plin de resentimente. Uneori e inevitabil, cum a fost şi aseară. Poate nu e un subiect prea interesant, poate am mai scris despre asta, dar nu pot să mă abţin să nu vă împărtăşesc cât de mult urăsc SĂ NU DORM CUM TREBUIE!

Toată lumea se uită chiorâş la mine când spun că urăsc luna august. Am un motiv pentru care o urăsc, de fapt mai multe, dar unul mare de tot şi anume: e foarte cald. Ei bine, e ca o reacţie în lanţ, dacă e foarte cald, nu pot să mănânc, nu pot să dorm şi tot sistemul meu se duce dracu’. Aşa că… urăsc august pentru ca e cald şi urăsc căldura pentru că nu pot dormi şi urăsc să nu pot dormi.

În viaţa mea nu foarte lungă s-a întâmplat destul de rar să am probleme cu somnul… chiar şi vara. Mereu am apreciat lucrul ăsta la organismul meu, că a dormit mereu la grupa mare. Când lucram, puneam capul pe pernă nu mai auzeam nimic până dimineaţa când suna ceasul. Puteai foarte bine să tai buşteni pe mine că nu m-aş fi sinchisit. Aş putea să număr chiar pe degete dăţile în care nu am putut să dorm decât câteva ore, exceptând luna asta. Probabil din… 28 de nopţi, doar 10 le-am dormit cap coadă fără să mă trezesc cel puţin o dată. Să nu mai spun câte oi am încercat să număr până să adorm, mama lor de oi…

Mi se pare atât de frustrant să nu poţi să adormi repede şi să te trezească nişte coşmaruri cum mi s-a întâmplat mie la 4 dimineaţa. Până la 6 am stat cu ochii pe pereţi, trecând prin toate gândurile posibile şi imposibile, foindu-mă şi aşezându-mă în toate poziţiile (pe stânga, pe dreapta, perfect întinsă, perfect chircită, învelită, dezvelită, învelită pe jumate, stând în fund, stând culcat, aşteptând cu ochii închişi, aşteptând cu ochii deschişi, cu mâna pe frunte, cu mâna pe burtă, pe lângă corp, cu a doua pernă, fără a doua pernă, cu perna pe o ureche, fără pernă pe o ureche şi altele). Şi lucrurile capătă proporţii când ai şi la ce să te gândeşti. Eu chiar cred că noaptea e un sfetnic bun şi e atât de bun, că nu mă mai satur de el. Am observat că după ce dorm, perspectiva mea asupra lucrurilor se schimbă radical şi de cele mai multe ori în bine. Cum se presupune că îmi pot schimba perspectiva în bine când nu pot dormi? Un lucru e sigur, dacă Moş Ene chiar ar exista, l-aş da în pizda mă’sii.

M-am încurcat cu Zâna nepotrivită

Povestea mea începe cu faptul că Zâna Măseluţă m-a urât de moarte când eram mai mică. După ce mi-au căzut dinţii de lapte, care erau de o mie de ori mai frumoşi decât cei care mi-au crescut apoi, au început problemele fără-de- sfârşit.

Prima concluzie: I hate Zâna Măseluţă.

Am purtat aparat dentar de la 7-8 ani şi, ce-i drept, după chinul extracţiei de canin de pe partea stângă şi ani de purtat aparat dentar, am avut dinţii cât de cât drepţi. Dar oare a avea dinţii aliniaţi e suficient pentru un zâmbet frumos? Cu siguranţă că uneori nu şi sper să nu mă înţelegeţi greşit, îi mulţumesc mamei că m-a pus să port sârme în gură, pentru că realizez că m-au ajutat, dar nu au rezolvat mare lucru. Dacă aparatul dentar mi-ar fi rezolvat dinţii masiv crescuţi, ar fi fost OK, dar bineînţeles că nu a fost suficient. Au început să îmi apară carii peste tot şi aşa au început peripeţiile cu extracţiile de nervi, plombe, plombe căzute, plombe refăcute şi cea mai recentă problemă – măselele de minte.

Cum am zis mai devreme, dinţii mei sunt mai mari decât mandibula. Cu toate astea, nu arată extraordinar de rău (doar „rău” din punctul meu de vedere) decât dacă eşti medic şi te uiţi de aproape. De fapt, să fiu sinceră… stomatologul care mi-a pus ultima plomba şi-a cam pus mâinile în cap când a văzut câte ar fi de rezolvat. Şi eu? Eu mi-am pus mâinile în cap de câţi bani ar trebui să dau la stomatolog ca să scap de toate.

De ce apar cariile astea? Nu ştiu dacă e demonstrat ştiinţific, dar eu cred că este şi genetic. Am făcut un mic experiment. Am găsit o carie nouă, în cele mai incipiente faze. Era doar un vârf de ac, aşa că am început să mă spăl mai des, cu mai multă atenţie, să folosesc aţă dentară, să nu mai mănânc dulciuri, sucuri oricum nu mai beau de ceva vreme. Asta se presupune că trebuie să faci pentru un zâmbet frumos, aşa tre’ să faci ca să previi cariile sau să le opreşti, nu? Nu aşa spune în cărţi? Dar care a fost rezultatul? Caria s-a mărit în câteva luni. Deci… ce??
N.B. : încă se măreşte.

A doua concluzie: I really hate Zâna Măseluţă.

În fine, pe lângă carii… ar mai fi încă 2 lucruri de rezolvat la dantura mea. Apropo de ce spuneam mai devreme, de măselele de minte. Bănuiam că o să am eu probleme şi cu astea când o să vină timpul şi timpul a venit, aşa că măselele mele de minte s-au hotărât să nu mai iasă la suprafaţă pentru că le era ruşine. 3 dintre ele au crescut sub gingie şi a 4a, mai curajoasă, a crescut perpendicular cu ceilalţi dinţi. Ultima problemă, care ar fi (aparent) cea mai simplă, ar fi faptul că nu am dinţii albi.

A treia concluzie: cine dracu’ a inventat-o pe Zâna Măseluţă?

Uneori, jur, visez că îmi cad toţi dinţii şi nu mă doare, pentru că ştiu că vreau alţii. Aştept bătrâneţea pentru a-mi pune placă, pentru a avea şi eu o dantură normală, chiar dacă falsă. Vă daţi seama cum sună? Eu îmi dau seama, dar îmi dau seama şi că mă chinui deja de peste 10 ani cu ei şi nu îmi permit să îi tratez nici de carii, nici de orice altceva… până la urmă, cine îşi permite dacă nu e o urgenţă? Oricum ar fi, consider că sunt un caz foarte special şi o adevărată provocare pentru medicii stomatologi. Chiar unii dintre ei au recunoscut asta, însă eu regret că nu îmi „permit” cu adevărat să îi provoc.

Ultima concluzie: am împuşcat-o demult pe Zâna Măseluţă.

Salt (review)

Protocol is clear, either we bring her in or we bring her down

sursa imagine: IMDB

Imi plac oamenii frumosi in general, trebuie sa incep postarea spunand asta. M-am uitat pe lista de filme din Cinema City, pentru ca ei ofera mai multe optiuni, si am zis ca Salt e de vazut. Chiar daca filmul n-ar fi fost bun, cel putin o vedeam pe Angelina Jolie pe un ecran mare si stateam intr-un scaun foarte confortabil.

Titlul, “Salt“, vine de la numele personajului principal Evelyn Salt, o agenta CIA, interpretata de Angelina Jolie. Intr-o zi, e solicitata pentru a intervieva un spion rus. Acesta ii spune ca presedintele Rusiei va fi asasinat in timpul funeraliilor vicepresedintelui Statelor Unite si ca misiunea va fi indeplinita chiar de ea. Ceilalti din CIA incep sa devina suspiciosi si imediat rolurile se schimba, in camera de interogatoriu aflandu-se chiar Ev, in postura spionului rus de mai devreme. Insa o data aflata informatia, Salt se panicheaza si fuge din sediul CIA pentru a-si gasi sotul care nu raspundea la telefon.

Yup, e un film de actiune si yup, o vedem din nou pe hard-core Angelina cum bate si scapa ca prin urechile acului de CIA. Da, o auzim pe Angelina vorbind in rusa, ceea ce e foarte sexy si nu, nu-i sta bine blonda. Slava Domnului ca pe la jumatatea filmului are inspiratia de a se vopsi bruneta 🙂

Da, filmul e si un pic (mai mult) tras de par, dar da, merita vazut. Cu toate astea nu, nu la cinema decat daca sunteti un fan infocat al Angelinei si vreti sa ii vedeti ochii si gura pe tot ecranul… ceea ce mie, sincer, nu mi-a displacut.

Cheers.

Cine vrea sa scrie recenzii cu mine?

Toate colaborarile pe care le-am incercat pentru blog au fost cam un esec. De multe ori pentru ca ceilalti nu se tineau de treaba, dar acum… o sa incerc din nou. Incerc si eu pana imi bag picioarele de tot.

E vorba despre o colaborare de inceput, pe termen scurt (adica doar pe luna septembrie), pentru ca apoi incepe scoala/facultatea. Vreau o persoana care se uita la filme si scrie recenzii, tre’ sa stie, in plus, sa scrie cat de cat corect in romana si sa stie sa posteze pe blogspot. As zice minim 4 recenzii pe saptamana.

Nu, nu e o colaborare platita, nu ofer nimic la schimb. Cine vrea sa ma ajute, sa o faca pentru ca nu are ce face sau pentru ca e “fun” sa scrii recenzii si sa te uiti la filme sau pentru ca vor sa lucreze in echipa. Va rog nu veniti cu replici de tipul “macar ofera un domeniu” sau chestii din astea, me not in the mood for that.

Daca va intereseaza, emailul meu e G_Lexis2005@yahoo.com

P.S. AM UITAT SA MENTIONEZ CA POSTAREA E VALABILA SI PENTRU CEI CARE CITESC CARTI SAU CARE FAC RECENZII LA GADGETURI 🙂