Teorie sau practic?

Din păcate suntem în România… şi ceea ce se alege este diploma. Dar eu nu mai vreau asta pentru mine însămi. Cred că 15 ani din viaţă este destul timp acordat studiului. Dacă învăţământul ar fi fost altfel la noi… ar fi meritat, dar când ţi se îmbibă capul cu teorie şi când dai cu ochii de practic rămâi ca prostu’ pierdut, ce faci ?

E o decizie temporară, poate după ce termin facultatea mă apuc de masterat, dar mi se pare aşa… inutil. Şi probabil că angajatorii se uită la diplome, dar nu înţeleg de ce nu se uită la practic, la cum te pricepi la lucruri, la cât de repede prinzi “meseria”. Poţi fi as la jobul respectiv, dar pentru ca nu ai avea diplomele care trebuie crezi că o să te angajeze cineva? Şi pe de altă parte, înveţi ca prostu’ şi vine unu’ cu liceu să îţi ia postul pe pile. But then again poate ai noroc şi eşti un James Cameron. Ştiaţi că omul ăsta a fost şofer de camion şi distribuia legume-fructe? Şi uitaţi-vă unde e acum, printre cei mai renumiţi, bogaţi şi buni regizori din LUME! N-a zis nimeni că e uşor, dar când crezi în tine şi eşti bun la ceea ce faci, nu diploma te face.

Nu cred că o diplomă e relevantă atunci când nu avansezi în carieră cu ea. Am auzit de oameni care au devenit supracalificaţi…. cum poţi să fii supracalificat? Şi oamenii ăia nu au serviciu acum, deci cred că totul se rezumă la noroc şi talent. Norocul poţi să ţi-l faci tu, talentul ţi-l dă Dumnezeu. Deci totuşi sunt în dubiu dacă ar trebui să mai îngraş Universitatea Bucureşti cu câteva zeci de milioane pentru un master…

Aberaţii, constelaţii şi nimic

Sunt nevoită să fac schimbări. Nu îmi place că trebuie să le fac… simt aşa că mă sufoc, că nu am aer dacă sunt împinsă către un drum, fără să mă zbat, să reuşesc să mă întorc, să fac ceva pentru mine însămi. Şi astfel trebuie sa iau decizii. Decizii cu care nu mă împac bine. Decizii…

Visele mele… nu au sens. Îmi arată ce îmi doresc. Visele mele sunt născute din somn şi din speranţe. Există un drum în faţa ochilor de care fug. E un drum lung, cu gropi ca în asflatul Bucureştiului. Unele gropi chiar eu le-am făcut. În orice caz, trebuie să o iau pe drumul ăsta. Am făcut tot ce mi-a stat în puteri să nu trebuiască să o iau pe aici. TOT! şi sunt la capătul lui acum şi mă simt epuizată din lupta pe care am dus-o pentru a mă întoarce. Nu s-a putut. Am fost ca pe nişte scări rulante, dar în loc să coboare cu mine, ele urcă. A fost ca un curent caruia încerci să te împotriveşti. Şi iată-mă la capătul drumului….

Un drum… care m-a învăţat că nu e totul posibil. Că deviza mea idioată e un scuipat, o flegmă.

La capătul drumului am aflat că un lucru e imposibil. Nimic din ce aş face, din ce fac, din ce am făcut nu poate să facă imposibilul, posibil. Cine sunt eu să fac scările să coboare cu mine?

Sunt doar nimeni cu un nod în gât.

Problemă IT

Probleme cu calculatorul. Nu ştiu ce naibii e cu calculatorul ăsta, are toate ciudăţeniile din lume posibile… parcă toate misterele se adună în el. Nu am găsit încă pe cineva care să îmi spună clar care a fost problema… dar hai să vă spun ce probleme am avut cu el mai întâi şi dacă cineva ştie de ce la ce a fost, să îmi spună, o să fiu recunoscătoare. Să o luăm sistematic:

1. acum o săptămână aproape, deschid calculatorul şi văd că nu îmi merge internetul. Arăta că e conectat şi totuşi nu mergea. Am început să îi fac tot felul de scheme, enable, disable, repair, restart… n-a vrut. Am zis că e de la router, aşa că l-am scos din priză şi l-am băgat la loc… tot n-a vrut. OK, atunci am resetat routeru. Nimic. Bag cablul de reţea direct în calculator. Tot nu vrea.
2. Sun la provideri. Încerc să îi conving că nu e din sistem, ci de la ei. Vine o echipă, cuplează cablul la laptop şi îmi demonstrează că nu e de la net, îmi spun că trebuie reinstalat windowsul.
3. Reinstalez windowsu. Internetul merge.
4. Încerc să reinstalez routeru. Nu îmi citeşte reţeaua, ba mai mult, îmi şi strică conexiunea. Când bag cablul înapoi în calc. nu mai merge nici internetul. Enable, Disable, Repair, Restart, reinstall de driver…. nimic.
5. Reinstalez windowsu din nou. Conectez cablul de retea pe un windows proaspat instalat şi nu vrea sa mearga. Îmi arată că e conectat, dar p**** net.
6. Reinstalez windowsu din nou, a treia oară. Conectez cablul de reţea pe alt windows proaspăt instalat şi tot nu merge.
7. Reinstalez windowsu a patra oară, nu fac absolut nimic în plus şi când conectez cablul, netul merge.

Deci a patra oară de reinstalare a mers. Acum, mi-e clar că e ceva în neregulă cu routeru, tre’ să îl duc la service dacă îmi dă peste cap conexiunea de internet, dar e cineva în stare să îmi spună de ce nu a mers netul pe un sistem de operare fără nimic pe el, doar drivere?

Problemele ţării

Încep postarea asta prin a zice: F*** YOU! Şi nu ţie cititorule, ci tuturor celor care ne conduc ţara: F*** YOU ALL!

Vreţi să vă zic eu, băi băşinoşilor, care sunt problemele ţării?

1. turismul nu e de calitate şi nu este exploatat suficient
2. “corupţie” e un cuvânt ce defineşte ţara
3. cultura e, potrivit vouă, un căcat, vă cacaţi pe oamenii noştri inteligenţi sau talentaţi. Vă bateţi joc de oamenii cu studii superioare lăsându-i să moară de foame după zeci de ani de studiu. Au salarii mizere şi şanse minime să capete un job bun dacă nu cunosc pe cine trebuie.
4. Investiţi bani în ce nu trebuie, băi mocofanii lu’ peşte, daţi nu ştiu câte milioane de euro pe un căcat de pârtie, când sunt atâtea sate care încă nu au electricitate. SAU MAI MULT! Drumurile sunt praf! Şoselele sunt ferfeniţă! Şi voi le lăsaţi aşa, dar taxe măriţi şi pârtii deschideţi…
5. Pentru asigurare medicală şi nuş ce p*** mea îmi luaţi 250 de ron din salariu, dar în spitale fără şpagă nu se dă niciun scuipat pe tine.
6. Politica din România are o singură deviză : Take from the poor to feed the rich!

Where the f*** is Robin Hood?

De ce blogul meu merită găzduire profesională?

În primul rând pentru ca eu nu pot să i-o ofer. Mă pricep la blogger, mă pricep la făcut cercei cât de cât, pot să fac supă sau omletă, să fiu amuzantă sau enervantă, mă pricep la lucruri în general, dar la găzduire web, nu. Încerc să fiu cineva, de mulţi ani încerc asta şi am avansat în propriul meu top puţin câte puţin, am avansat în maturitate şi iau decizii mai bune decât înainte. Presupun că şi participarea la acest concurs e tot o decizie mai bună decât cea dinainte (a sta deoparte în ideea că oricum nu câştig pentru că sunt doar o altă persoană anonimă cu blog). Cred în ceea ce scrie pe blogul meu, cred în mica lui deviză, aceea că „cel mai lung drum începe cu un pas”. Şi drumul meu tot cu un pas a început şi încă îl parcurg cu paşi mici, de bebeluş, pentru că nu am curajul de a face un pas mai mare, pentru a parcurge o distanţă mai lungă deodată.

În sensul acesta, nu am avut niciodată curajul să îmi iau un domeniu pentru că mi se părea inutil, dar acum îndrăznesc să spun că nu e deloc inutil. Nu e inutil pentru că îmi place ceea ce fac şi investesc timp şi suflet în asta. Aşadar, cred că găzduirea profesională ar reprezenta pasul acela mare care m-ar ajuta să mă dezvolt mai mult, să cresc în proprii ochi, dar şi în ochii celorlalţi.

Şi chiar dacă nu câştig la acest concurs organizat de http://www.tlh.ro al cărui juriu e format din Marius Sescu , Cristian “Piticu” Dorombach , Marius Patrascu , Razvan Pascu si un reprezentant TLH., oricum mulţumesc tuturor pentru iniţiativă pentru că mi se pare grozavă şi cel mai cool e faptul că nu se ţine cont de influenţă. Aşa mi se pare cel mai corect şi sper că se respectă regula obiectivităţii.

Supă ca la 20 de ani


Prima mea supă arată aşa.. bineînţeles, fără pătrunjel, piper şi smântână sau crutoane… ingrediente pe care şi le-a adăugat fiecare cum a vrut.

Supa e bună la răceli, e economică şi sănătoasă. Şi ce am aflat azi ? Că e şi foarte simplu de făcut. Sincer, am făcut cum m-a tăiat capu’. Adică am urmat doar un sfat al unui prieten (printre singurele lucruri pe care le-am reţinut, sorry) şi restul handmade :))

Pentru 4-5 porţii am folosit:
2 morcovi cât două degete arătătoare şi în lungime şi în grosime (mie îmi plac morcovii, aşa că nu m-am ferit să pun mai mult)
o jumătate de ţelină (ce am găsit şi eu prin casă)
o ceapă medie
2 cartofi medii (şi cartofii îmi plac)
sare/piper/zeamă de lămâie/smântână/pătrunjel/crutoane făcute la prăjitorul de pâine (adică fiecare şi-a pus ce a vrut)

Mod de preparare: Am fript o ceapă pe grătar, apoi am mărunţit-o şi am pus-o în apa care fierbea. După câteva minute am pus cartofii tăiaţi cubuleţe. După 15 min de clocot or so, am pus ţelina şi morcovul pe care le-am tăiat ba mărunt-ba le-am lăsat rondele…. Am amestecat mereu, am mai pus sare, am mai verificat să văd dacă s-au fiert bine, apoi am pus pastele. Dintr-alea în spirala, am pus şi io “la ochi” şi am mai lăsat să fiarbă puţin. Am pus şi nişte maggi sau ce condiment am mai găsit prin bucătărie şi asta a fost tot.

Eu am mâncat cu pâine (aka crutoane) şi piper. Aşa că poftim… prima mea supă… a fost comestibilă şi oarecum bună…

Poftă bună şi noapte bună!
P.S. Check out my new handmade stuff.