The Frog


Daca nu gasesti pe cineva in statia de maxi taxi atunci cand ajungi acolo, sa astepti, e de rau. Inseamna ca ai pierdut masina. Nu mai e alta linie care sa treaca pe aici, the middle of nowhere. Luni, cand am vrut sa ma duc la o policlinica sa imi fac un control oftalmologic, era o singura persoana in statie. O femeie mai in varsta. Dupa ce mi-am ocupat locul la umbra m-a intrebat daca stiu unde e spitalul Victor Babes. I-am zis ca nu stiu, eu si directiile… right. Apoi cu cat venea mai multa lume, ii intreba pe fiecare. Deh, normal, voia sa stie cum se ajunge. Intr-un sfarsit gaseste informatia la un domn de vreo 40-50 de ani. Au vorbit 5 minute si simteam ca innebunesc daca ii mai aud. Dialogul a fost dupa cum urmeaza (aproximativ):
– Stiti cumva unde e spitalul V. Babes?
– Da, luati 146 pan’ la Socului si de-acolo va urcati in 335 sau 330 si mergeti…
– 335, da’ pe asta de unde il iau?
– Va lasa domn’e in statie maxi taxi…
– Aha aha…. si… cate statii merg?
– Aaaaaaaaah…. Victor Babes? Nu, m-am incurcat. Nu e ala.
– Da, ala de care ati zis era altul.
– Dadada… (sta pe ganduri)… Asta e pe la muncii pe acolo…
– Si cum ajung?
– Pai luati 146 pana la Socului… dupa aia va urcati in 5… Asta, 55… nu 5… Ah ba nu, ca nu mai merge pe acolo… Stati asa…

SAMD

Slava Domnului ca a inteles femeia aia (oare?) sau cel putin a mimat ca a inteles si ne-am urcat in masina. Baba s-a asezat pe unul dintre scaunele duble de la geam. Dupa ce am platit, m-am dus in spate sa imi aleg si eu locul. Baba imi face semn sa stau langa ea. Chiar n-am luat in seama si nu am presupus ca e ciudat sau mai stiu eu ce. In mana ramasesem cu cheile de la casa. Chei care au atasate 2 breloace pe ele. Un breloc e o broscuta verde din burete, iar al doilea e unu’ obisnuit cu “absolvent 2008”. Ma uitam la broscuta si calculam cat de repede o sa se rupa, fiind din burete. Gandul mi-a fost intrerupt de baba care se uita la mine si mi-a zis:
– Iti poarta noroc broscuta?
– Ha… nu cred. Abia am cumparat-o, i-am raspuns.
– Ah, deci nu sti.

Nu stiam? Da, nu stiam si inca nu stiu daca imi poarta noroc. Nu cred ca imi poarta nici noroc si nici ghinion, e doar o… broscuta. Mi s-a parut ciudata faza. Probabil ca daca nu imi scoteam cartea sa citesc, dialogul ar fi continuat, dar sa ii multumim lui “Siegfried” pentru asta.

In numar redus

Ma uitam pe trafic dot ro si ma miram ca 5 persoane au intrat pe blogul meu azi. 5 persoane. Incredibil de mult. Era o vreme in care cu siguranta as fi facut mici crize ca nu intra mai multa lumea, ca nu imi citeste si comenteaza lumea blogul. Si acum, stii ce? Nu imi mai pasa. Nici nu stiu de ce. Dar cui i-a trebuit vreodata un motiv pentru indiferenta? Nu pot sa cer sa imi viziteze lumea blogul din multe motive. Care ar fi? Uite cateva. Nu pup picioarele bloggerilor “mari” ca sa imi mai lase cand vor pulile lor cate un comment sau sa imi puna link pe siteu’ lor. Nu umblu ca disperata din blog in blog prin blogbrowsing lasand comentarii la fiecare blog kitschos pe care il vad. Nu scriu despre ce se intampla in lume, despre cate filme porno au mai facut Irinel si Monica, despre cati au mai murit stupid, sau cat a crescut pretul la caramizi. Am zis si ma voi repeta, nu ma uit la televizor decat foarte rar… cand sunt pe moarte sau cand nu am internet… si nici atunci. Prefer sa citesc o carte.

De ce spun toate astea? Pentru ca simt nevoia sa clarific anumite aspecte ale acestei meserii. Mi se par de-a dreptul… folositi cei pe a caror spinare si-au facut unii trafic. Si eu ii felicit pe cei care au facut-o. Mi-ar placea si mie sa am vointa de a pupa in cur un om/mai multi atat de mult, mi-ar placea si mie sa am rabdarea de a face lucrul asta, mi-ar placea sa ma duca si pe mine altii. Da, regret ca nimeni nu se apleaca sa ma ridice si pe mine de la… 5 vizitatori. Cu toate astea, nici nu intind o mana asa ca nu pot avea pretentii. Nici nu ma bag in seama cu oameni pe care nu ii cunosc si carora nu am ce sa le spun. 5 vizitatori nu e putin. Eu multumesc persoanelor care au citit azi paginile astea pentru ca imi dau seama ce inseamna. 5 oameni care totusi au dat de mine sau si-au adus aminte de mine sau care pur si simplu au intrat din obisnuinta. De 5 oameni… am nevoie eu. Nu imi trebuie cuvinte penibile folosite in exces ca sa fiu gasita pe google, nu imi trebuie beri baute la motoare sau la terase de lux. Mie de fapt nici nu imi place berea.

Ce vreau eu de fapt sa spun aici?
Vreau sa spun un singur lucru general.
Sunt multumita.

Aniversari

De cand mi-am schimbat telefonul numai probleme am avut cu el. Ba nu a sunat alarma, ba n-am mai avut semnal, ba pe ma’sa. Alaltaieri mi-am setat niste chestii “de facut”, adica sa imi aduca aminte ca: pe 26 e ziua blogului si pe 27 ziua lu’ Chubb Chubb. De obicei uit exact cand nu trebuie…. e blestemul meu. So, imi cer scuza fatza de persoanele a caror zi de nastere o sa o uit. Nu e pentru ca nu mi-am adus aminte de voi, ci pentru ca exact de ziua voastra uit sa zic la multi ani.

Eh, pentru blog o sa fie cu o zi dupa. Da’ las’ ca ma intelege, ca daca nu, ii pot trage una dupa ceafa oricand :D. La multi ani blogusorule, sa fii cu noroc, sa fii sanatos si sa ai serverul bun pe cat mai multi ani… etc etc etc. Anyway, so… ja… tudei ist zer barzdei of Chubb Chubb ja… Deci… LA MULTI ANI, CHUBB CHUBB!!!!! Sa fii sanatoasaaaaaa….. fericitaaaaaaaaaa…. si nebuna, cum te stim noi… Sa nu incetezi niciodata sa dansezi pe baruri cand mergem in Bavaria… si sa intri la ce facultate doresti ! Si tine minte, intotdeauna sa ai incredere in tine si sa fii optimista, conteaza foarte mult in viata.

Pup you, girl!
Long live the Chubb Chubbs! :))

Cum sa ma transport?

Cum de maine intram in zodia leului, este fair enough sa spun ca asta e zodia mea si candva o sa fie ziua mea. Oh boy, joy! Well… este joy ptr. ca primesc multe cadouri. Adevarul e ca nimic nu ma bucur mai mult decat cadourile… Cadourile bine facute.

Bineinteles, intrebarile au inceput cu “ce vrei de ziua ta?/ ce iti doresti de ziua ta?” etc. Si raspunsurile mele au venit. Cei care doresc sa imi faca un cadou au o gama larga de produse din care pot alege… De la cadouri ieftine de genul: ceas, farduri, inele castigate la snacksuri etc. pana la masini si… apartament de doua camere in centru. Hai bine, sunt modesta, merge si in sectorul 123456 al capitalei… La o adica primesc si excursii in strainatate, numai nu la mare ca nu imi place ( =)) ).

Oricum ar fi, orice ar fi, sunt multumita, va zic dinainte. O sa ma bucur de fiecare maruntis ca un copil mic. O sa sar in sus, o sa tin obiectul respectiv ca pe un trofeu, o sa il admir, o sa il venerez si apoi o sa trec la urmatorul… 😀

Adevarul e ca ma gandesc serios la o trotineta.

Da, o trotineta. Stiti ca exista si pentru adulti, nu ? Faza e ca nu gasesc 🙁 Bine, sa nu mai zic de trotuarele distruse pe care nu stiu daca poti sa mergi cu o… trotineta. Ma rog, ideea e ca n-am de ales.

Masina e prea scumpa. Pe role nu stiu sa merg. Pe skateboard nu stiu sa merg. Bicicleta e in pod, putrezeste de cativa ani acolo… asta pentru ca nu exista pista speciala pentru biciclisti si cu toate ca atunci cand eram mica eram destul de sinucigasa si ma strecuram cu ea printre masini, acum nu mai am coaiele de atunci. Si deci, cum sunt si soferii nostri extrem de grijulii si mentin mai mult de o gramada distanta intre masina si biciclist, mi-e de-a dreptul teama ca pasesc cu bicla pe un drum public….

M-am mai gandit ce-i drept la patine cu rotile…. tot pentru adulti… Dar cred ca a doua parte am inventat-o eu. Exista patine cu rotile pentru adulti? Daca da, spuneti-mi unde ca poate reusesc sa imi iau si eu o pereche. Le adoram cand eram mica… si nu cred ca s-a schimbat nimic de-atunci, nu ?

Pe cine oi incerca eu sa pacalesc cu permisu’ ala de categoria B…. *rolling on floor laughing*

Inca niste puncte in plus pentru patinele cu rotile si trotineta ar fi ca sunt usor de transportat. Adica daca dupa o statie de mers cu ajutorul lor obosesti, poti mereu sa te urci in tramvai/autobuz si sa vii acasa… pe propriile picioare.

Mondenii a la moi

Am incercat sa fac un scenariu pentru Mondenii. E ceva scurt, asa am vrut sa fie, sa nu plictiseasca. Sper sa va placa macar putin :)) So, enjoy…

Narator: Zilele toride de vara isi spun cuvantul in Romania, iar casa divortatilor/sotilor Prigoana nu ramane neatinsa de arsita dupa-amiezii.

[Prigoana sta pe canapea citind ziarul, soacra lui croseteaza pe un fotoliu si Adriana isi face aer cu evantaiul pe fotoliul paralel cu al mamei ei.]

Adriana: Prigoana?

Silviu: Da, Bahmu?

Adriana (isterica): Da’ de ce imi zici, draga Bahmu?

Silviu: Pai, n-am divortat acu’ juma de minut, draga?

Adriana (bosumflata isi lasa privirea jos) [pauza] : Auzi, P-p-Prigo…. Tie nu ti-e cald?

Silviu: Nu.

Adriana: Da’ mie mi-e… Nu mai pot.

Silviu: Pai, nu mai sta langa ma’ta…

Adriana : Da’ de ce, Prigoana, ce-are mama?

Silviu: Nu vezi ca deja ii fac dracii incalzirea pentru iad… Normal ca ti-e cald.

Soacra: Esti un nesimtit, Prigoana. Nu stiu ce-a vazut Adriana la tine.

Silviu: A vazut bine culorile pe bancnote. Hehehehe.

Adriana: Adica?

Silviu: Adica nu esti daltonista, draga.

Adriana (enervata) : Prigoana, daca nu pui aer conditionat in casa, DIVORTEZ!

Silviu: Da’ du-te draga la fast-food, au aia gratis. Hai ca iti dau eu bani de un brifcor.

Soacra [ridicandu-se in picioare]: Hai Adriana sa plecam, da-l naibii pe… gunoieru’ asta!

Silviu: Mama soacra, sa imi aduci si mie un suvenir.. O cruce cu numele tau pe ea. Hehehehee.

[Cele doua pleaca. Dupa ce se inchide usa, Prigoana mai asteapta putin apoi se repede la perete si da o placa la o parte descoperind un aparat de aer conditionat]

Silviu (multumit): Ah, ce imi place vara…

Hartia dracului

Sa vedem, de la ora 9 pana la ora 14 (ora actuala) n-am stat o clipa locului. Am inceput sa imi pun dosarul la punct cu ce imi trebuie pentru inscrierea la facultate. Ceva ciudat s-a intamplat. Ieri mi-a zis mama sa fac direct copii si sa iau actele sa mi le legalizez. Acum, ori a uitat ea sa imi zica ca imi mai trebuie si originalele, ori n-am inteles eu… ori nu stiu ce s-a intamplat, ideea e ca am avut impresia ca erau suficiente copiile. In orice caz, mi-am luat si originalele cu mine. Cu toate astea, cand am iesit din casa mi-am adus aminte ca nu am luat certificatul de nastere in original. Si ce mi-am zis? Da-l dreacu, poate merge doar cu copiile. Smart ass. Anyway, a fost o chestie ciudata, stiam ca trebuie sa il iau da’ nu m-am mai intors. Na, idioata.

Am ajuns la un notariat de pe Pantelimon unde isi facuse o colega inainte niste copii legalizate. Ma duc acolo, zbang… Concediu. Baga-mi-as, facea-mi-as, samd. Asta e, aveam drum spre Obor asa ca am luat-o incolo, trebuia sa fie unu’ da-o-ncolo de treaba. Am sunat o prietena, mi-a zis ea pe unde ce si cum. Il gasesc. Ajung acolo, un apartament de 3 camere. Absolut plin de oameni. Baga-mi-as, facea-mi-as samd. Asta e, faza e ca mi-a venit randul destul de repede. Aia de la notariat (cum era si normal, doh!) imi cere certificatul in original. Io ciu-ciu… nu-l aveam.

Da-l dracu, faceti-mi numai dupa ce am.

O sun pe maica mea.
Maica mea “Daca esti cascata! Eu ti-am zis ca iti trebuie si originalul… “
Eu: “Mhm… sigur, imi zici sa fac copii si uiti sa imi zici ca trebuie si originalul”

Ma rog, conversatia a fost mai lunga. Oricum vina era clar a mea, de ce dracu nu m-oi fi intors nu stiu. In fine. Vine tata sa ma ia si ma duc acasa sa iau cacatul ala de certificat de nastere. Pe drum am oprit cred ca la 3 librarii sa intreb de dosar plic, NIMENI N-AVEA! + ca una dintre ele era in CONCEDIU! Apoi mai oprim la un notariat… si ala in concediu. Doamne, deci pe bune… freaky ppl! Stiti cati bani se castiga in perioada asta din legalizari? Vai de capu’ meu, va cacati pe ele de concedii frate…

Deci chiar nici nu imi mai pun mintea sa ma enervez. Am ajuns asadar, dupa lupte seculare, la un alt notariat de pe Socului… Acolo… guess what! Plin de oameni. Iarasi nu stiu prin ce miracol nu a trebuit sa astept mult sa imi vina randul, am impresia ca m-am bagat in fatza unei tipe dar fara sa imi dau seama… pf, in fine… nici nu mai conteaza. Aveam doar 2 copii amarate de facut. Era un tip destul de scortzos acolo, care n-avea aer ! De unde voia sa aiba aer la 20 de persoane intr-o camaruta, din pizda ma’sii… Trecand peste, s-au miscat destul de repede… dar frate mi-au facut o ditamai chitanta, m-au pus sa scriu un fel de proces verbal ca vezi Doamne am primit copiile, sa semnez vreo 2 foi, sa arat buletinul… Parca as fi cerut permisiunea sa vizitez Pentagonu’ nu sa legalizez doua cacate de copii!

Nici nu vreau sa imi imaginez cum o sa fie cand ma duc sa ma inscriu. Bine ca acum am tot ce imi trebuie, da’ tre’ sa ai nervi de otzel frate cand te duci sa rezolvi cu hartzogaraia. ‘Ai de capu’ meu…

Orele de varf

Am vazut adineaori ca Andrei (Rosca) a scris despre programul de lucru de 8 ore care se transforma in 9. Din pacate (scuze Andrei) n-am avut rabdare sa citesc cum trebuie articolul, ci doar mi-am aruncat ochii fugitiv. Sunt cam obosita si mi-e greu sa ma concentrez asupra a ce citesc. In orice caz, subiectul mi-a adus aminte de cel mai util lucru pe care l-am invatat in zilele la care a trebuit sa apelez la maxi-taxi. (adica aprox. de fiecare data cand am iesit din casa si nu stiu de ce vorbesc la trecut) E foarte usor sa iti dai seama care sunt orele de varf. Bine, unii spun ca nu mai exista ore de varf… ca mereu e full orice mijloc de transport, dar nu e adevarat. Poti sa iti dai seama foarte usor calculand orele la care NU POTI sa urci in masini dimineata.

Va invat eu care e smecheria. Dimineata, intre ce ore nu poti urca in masini? Sa vedem… De la 6 la 9, ca la 5 se deschide linia plus ca nu am incercat niciodata ora aia. La ora 6 si 7 nu reusesti nici macar sa te urci sau sa respiri in autobuze/tramvaie/maxi-taxi etc. La 8 reusesti sa te urci, dar… CU MARE DIFICULTATE! Ei bine, la 9-10 lucrurile se schimba. Fireste, daca ai “norocul” sa astepti foarte mult in statie, nu te astepta sa fie goala masina. Luxul de… a prinde pana si scaun… tine pana la ora 12-14 cand incep sa intre cei din tura a doua. Oh, joy! Nu se compara totusi cu masacrul de dimineata, ce-i drept. Asta vorbim de dus… adica opusul locului unde stai. Intors e gol dimineata (cum e si normal) dar pe la ora 14-15 incepe masacrul de dupa-amiaza. [ma simt de parca as povesti despre un film de groaza, desi nu sunt departe]

Asadar, stai si te gandesti. Daca intre 6 si 9 dimineata lumea pleaca la munca, conform programului de 8-9 ore, acestia ar trebui sa se intoarca (deci masinile sa fie full) undeva intre 14-18. Si chestia asta e foarte folositoare daca esti printre cei nu-stiu-cati oameni care apeleaza la transportul in comun pentru ca te ajuta sa iti alegi mai bine modul in care te vei intoarce in barlogul tau, safe and sound. Ce o sa fie? Perpedes sau bicicleta? Eu uneori merg pe jos, bicicleta e in pod cu rotile lasate, ruginita pana-n ghidon. So…

[aici am vorbit in general, nu stiu cum e pe liniile cu care mergeti voi in fiecare zi…]

Aici e locul domnişoarei M


[aceasta povestire a fost scrisa pentru concursul deceiubimbucurestiul, voturile publicului conteaza 60% asa ca va rog sa votati daca v-a placut povestea domnisoarei M]

Domnişoara M. avea 6 ani când a făcut cunoştinţă cu Bucureştiul în care avea să-şi scalde restul copilăriei. Prin mintea unui copil trec zeci de poveşti în fiecare zi, iar acest 5 iulie nu era cu nimic mai prejos. Ajunsă acasă, mama domnişoarei M îşi aruncă şalul pe patul din sufragerie, luă un pahar cu apă şi rămase ceva timp cu el în mână şi cu ochii fixaţi în gol. Domnişoara M ura când mama ei făcea lucrul ăsta deoarece îi părea că seamănă cu un robot, iar domnişoarei M nu îi plăceau roboţii.

– Vrei să mergi cu mine în piaţă?

– Da, vreau.

– Hai, fugi de te îmbracă.

Domnişoara M se dădu jos de pe scaun cu pricepere şi alergă cu nerăbdare spre dormitor. După ce deschise uşile şifonierului ochii ei negri începură să caute îmbrăcămintea după culori. Într-un sfârşit ea alese o bluză roşie cu un ursuleţ mic în partea dreapta şi o fustiţă de blugi cu imprimeuri colorate conturând diferite forme.

Împachetă hainele de casă cu atenţie, aşa cum îi arătase mama ei cu mult timp în urmă.Rasuflă greu, ca un om mare obosit după o zi de munca şi îşi puse mâinile în şold zicându-şi că a făcut o treabă foarte bună. Uşa dormitorului se deschise şi chipul blând al mamei ei apăru:

– Eşti gata?

– Da, îţi place cum am împachetat hăinuţele?

– Da, e foarte bine şi foarte frumos, spuse mama sa pe un ton admirativ.

Domnişoara M se despărţi repede de păpuşa pe care o ţinuse lângă ea tot timpul acesta şi întinse mâna pentru a-i cuprinde mâna mamei.

Când a ieşit din apartament, domnişoara M a simţit binecunoscutul miros de bloc cu balustrade albastre şi lift verde. Un alt miros, de mâncare, se transformă într-o mână transparentă ce o îndemna să vină la sursă, dar domnişoara M nu se lăsă păcălită. Văzuse de atâtea ori manevra asta ieftină în desene animate încăt ştia deja cum se va termina episodul.

Drumul i s-a părut lung domnişoarei M, ea recunoştea de multe ori că „e mica şi totul e mare”. Până şi timpul era mai lung pentru ea.

În piaţă, totul luă amploare. Mirosul de legume şi fructe nu se mai transformă în mâna ademenitoare, iar când domnişoara M văzu tot ce se afla acolo se îndrăgosti lulea.

Alerga de la o taraba la alta şi privea culorile diferite ca şi când ar fi fost ceva nemaipomenit. Vânzătorii erau nişte bărbaţi cu burţi mari, cu mustaţă sau fără, cu şorţuri şi pomeţi îmbujoraţi. Din când în când mai erau şi femei la vânzare, ele aveau baticuţ pe cap, erau mai tinere sau mai în vârstă şi întotdeauna binevoitoare şi vesele.

Era un loc nou pentru domnişoara M, un loc nou şi magic. Din lădiţele albastre, ciupercile îşi ridicau pălăriile sfioase ca să vadă cine a venit, apoi se-mpingeau unele în altele nervoase pentru a nu fi alese şi despărţite de celelalte. Pepenii imenşi, verzi, cu dungile caraghioase şi inegale păreau flăcăi gata să înfrunte orice. Dar când venea momentul să fie tăiaţi aceştia se turteau pentru a părea mai mici şi mai pricăjiţi.

Domnişoara M era fascinată de tot ce se petrecea în acel loc. Oamenii păreau totuşi că ignoră magia lucrurilor ce prindeau viaţă, dar asta nu a făcut-o pe M să-şi desprindă ochii de acest carnaval.

Căpşunile făceau o plecăciune când trecea cineva prin faţă lor şi îşi scoteau repede codiţele verzi pentru a privi lumea demne şi neînfricate. Cireşele săreau fericite şi se învârteau în aer precum nişte elice, iar strugurii se certau de zor din cauza faptului că nu aveau loc pe ciorchine. Domnişoara M era absorbită de tot ce se întampla însă mama sa o aduse la realitate:

– M, vrei îngheţată?

– Da, mami.

Mama ei scoase din poşeta maro două bancnote verzi şi le dădu vânzătoarei. Aceasta le luă şi îi întinse restul. Doi bănuţi galbeni se aşezară în palma mamei fetei, dar ea întrebă:

– M, îi vrei tu?

Mama îi strecură fetei monedele în mânuţă.

– Mami, sunt de aur?

– Vrei să fie de aur?

– Da.

– Atunci sunt.

– Şi îi pot păstra?

– Normal, puiule. O să fie comoara ta.

Fetiţa puse bănuţii cu grijă în buzunarele fustiţei şi luă îngheţata de la mama sa. Aproape de ieşirea din piaţă exista o alee ce ducea spre un loc. Acel loc era şi el special. Domnişoara M şi mama sa ajunseră acolo. Pantofiorii fetiţei făcură cunoştinţă cu balustrada înaltă. Era ceva de nedescris. Lacul se întindea leneş până la blocurile şi casele construite de cealaltă parte a malului. Clădirile se vedeau din depărtare ca păstrătorii unor secrete, fiind mângâiate de razele soarelui ce mergea la culcare. Domnişoara M se opri din mâncat îngheţată pentru a asculta şoaptele oraşului de peste apă. Era sigură că avea să audă ceva, că totul va prinde viaţă. Cu toate astea ea dădu numai peste o tăcere dezamăgitoare. O întrebă pe mama ei dacă or să mai vina în acest loc apoi plecă capul şi se dădu jos de pe balustradă.

Ce mai ascult…

Inainte de a auzi ca vine Alanis Morissette in Romania, nu stiam decat cantecele pentru care a devenit faimoasa. De curiozitate am descarcat ultimele 2 albume, Flavors of Entanglement (2008) si So-called Chaos (2004). Surprinzator chiar mi-au placut cateva melodii. Cea mai misto e Citizen of the Planet… pacat ca tema nu e tocmai pe gustul meu, dar ce conteaza… melodia in total, rulz! N-am gasit-o pe trilubrilu ca sa o pun aici, dar uite un link de pe youtube. Imi mai place foarte mult Straitjacket si Moratorium.

Mi-am dat seama ca imi place mult shinedown, dar ca nu am decat 3-4 melodii. Dintre care si coverul Simple Man despre care am mai scris in trecut. Am gasit unul dintre albumele lor mai vechi, Us and Them. Cam dezamagitor. Singura care e cat de cat ok e Shed some light si poezia la inceput ale carei versuri o sa le pun la sfarsitul postarii. In rest mi se pare ca seamana foarte mult cu Seether si melodiile au aproape aceeasi structura… dupa auzul meu. Bineinteles ca peste cateva zile ma vad scriind ca au inceput sa imi placa toate melodiile de pe album, dar… pe moment cam asta e impresia. O sa incerc sa ascult si ultimul album, poate o sa fie altfel. Va tin la curent, nicio problema.

Si poezioara….

Shinedown – Dream

Whisper in the yard and turn the trees all into toys
Lay there on the ground, and turn the dirt into your joy
From what I see and what I know, it’s all been boring lately
So I suggest we trade a question mark in for a maybe
Time your riddles right, and make a point that has no sense
Make sure that you’re smiling, and the money’s been well spent
Innocence and ignorance, it all goes hand in hand
I’m not sure that I’m right, but I hope you’ll understand
I hope that you’re still searching for the start that has no end
And all the plastic people have now become your friends
Before you start to drift and your soul begins to scream
I just wanted to tell you that you’re listening to a dream

Trying is free

In ultimul blogpost al lui Bendeac, este mentionat faptul ca isi cauta un co-scenarist. Am lasat eu un mesaj acolo intrebandu-l daca e pe bune faza, dar se pare ca inca nu l-a vazut. Daca ar fi pe bune ar fi super tare sa… ajung sa lucrez cu el. Dada… vise mari, dar nu pot sa ma abtin sa nu sper si eu, ca vorba aia le-am vazut toate emisiunile si a lucra in domeniul asta e una dintre dorintele mele. Mai ales ca stiti obsesia mea cu imitatul anumitor persoane mondene… samd.

Si daca nu o sa se intample nimic… in ceea ce priveste cele spuse mai sus, poate cineva sa ma ajute sa imi gasesc un job online? Ceva gen… sa lucrez cu power point, sa… redactez ceva, ceva simplut si dragut? Presupun ca nu. Nu de alta, dar mai sunt 2 luni pana la admiterea pentru jurnalism si mi-ar placea sa imi folosesc timpul intr-un mod util… Oh well, asta e, poate o sa ma apuc sa dau cu var in casa… si asta e util.