Paste fericit!

Am reusit sa gasesc cateva momente pentru a va zice “Hristos a inviat!”, sa va odihniti si sa nu faceti excese. Eu maine am o mie de drumuri de facut, cu masina… da, asta inseamna ca nu voi putea bea si eu. Cred ca ma duc acum sa trag o gura de vermut. In rest, blogul il voi inchide temporar, pana la sfarsitul verii-in toamna sau asa ceva….

Aveti grija de voi si distractie placuta !

Oboseala

Se pare ca in ultima vreme nu mai am timp sa fac nimic. Nici pe blog nu mai scriu. Nici poezii/proza nu mai scriu. Of, ce groaznic e sa uiti ce iti place. Ai un milion de chestii de care sa nu uiti si nu mai stii de capul tau. Uneori uit sa beau sau sa mananc. Lol, i se mai intampla cuiva chestia asta?

In ultima vreme am dat de multe concursuri si activitati la care as vrea sa particip, la care lumea imi spune sa particip. De fapt unii chiar insista sa particip. Cu greu imi amintesc sa fac ce trebuie. Sunt prea multe. Simt ca ma sufoc. Nici nu mai stiu de mine. La film n-am mai mers de anul trecut. In parc, la fel… Doamne, si macar de-as face ce imi place in timpul asta. Macar de-as fi mai energica sa fug incolo si incoa si nu sa ma tarasca precum un melc, lasand si o dara de lene in urma ca sa paseasca si altii in ea.

Da, singura chestie misto pe care am facut-o zilele trecute a fost condusul de 10 minute. Sisisisi… ah, si mi-am luat un birou. Si l-am asamblat. Am mai zis? Am stat 4 ore sa il facem. Am reusit, dupa 2 dezasamblari si mii de draci. Da’ e misto si ce e misto in final, merita. O sa mai scriu cand am despre ce si cand am timp. Sper ca urmatoarea sa fie o postare mai pozitiva, optimista si mai cheffull :))

Ce este singuratatea?

Cand ai de ales intre sacrificiu si singuratate, multi aleg sacrificiul. Ce este singuratatea in raport cu fiintele vii?

Poate este o necesitate. Cand esti sufocat de lucruri inutile, de oameni pe care nu vrei sa ii mai cunosti, de aer prafuit pe care nu vrei sa il mai respiri, cel mai bine e sa te inchizi intr-o carapace. Asta simtim nevoia si asta facem. Ne izolam de lume intr-un mic glob de sticla si nu mai iesim decat in momentul in care ni se incretesc degetele.

Poate e o intamplare. Si intamplarile au scopul lor. Poate atunci cand suntem singuri trebuie sa ne gandim la mai mult decat noi insine, desi se intampla contrarul. De fapt, fiintele umane sunt destul de egoiste si egocentriste. De cate ori ne gandim la noi insine in timpul zilei? De cate ori includem pronumele „eu” „mine” etc. ? „Ce ma fac?” „Unde ma duc?” „Ce mananc (eu) azi?” „De ce am uitat (eu) sa fac-cutare-lucru?” Va zic eu, daca nu vreti sa recunoasteti voi, de multe ori. Si cel mai infiorator lucru este ca o facem inconstient. E o chestie automata pentru ca asa ne e firea. Asadar, poate atunci cand ramanem singuri e un semnal de alarma, cum ca ar trebui sa ne gandim mai mult si la ceilalti. „Dar oare de ce a plecat (el)?” „Oare de ce te-ai suparat (tu) pe mine?” samd.

Poate e doar o libertate. Libertatea de a fi singur. O libertate de care nu prea stim sa ne bucuram odata ce o avem. Poate pentru ca nici nu e placut. Poate nu e placut pentru ca nu sesizam noi asta.

Poate e obisnuinta.

Poate e etc.

Noi de-aici nu ne miscam, nu plecam acasa!


Dupa ce o noapte intreaga a turnat cu galeata, dupa ce s-a terminat summitul lui Peste, dupa ce am lenevit miercuri, joi, vineri si weekendul, romanul s-a gandit ca ar trebui sa iasa cu masina la plimbare. De dimineata s-a urcat in masina si a zis of, atata benzina neconsumata, atatia cai putere… ce-ar fi sa ii pun in miscare. Problema este ca nu a fost un singur roman care s-a gandit asa, ci toti, fara sa tina cont de numerele pare sau impare. Iaca-ne la mc-ul de la morarilor cum asteptam sa inaintam o ţâră ca poate-poate ‘om reusi si noi sa ajungem la scoala/serviciu etc.

Rumanu’ nervos, intra si pe sinele de tramvai. In intersectie, o pulishoara verzulie se agita incolo si incoace. La un moment dat se opreste, se pune cu curu’ pe trotuar si zice Eu de-aici nu ma mai misc, nimeni nu ma asculta si m-am plictisit sa scriu amenzi pietonilor.

Asadar, avem ca rezultat Pantelimonul full, Fundeniul full (nu ca ar fi liber vreodata) si Sos. Morarilor blocata. In spate masini, in fata masini, in stanga-dreapta… masini ! Dupa o jumatate de ora de stat pe loc, am reusit sa ne strecuram prin niste stradute laterale. Acolo dam de prosti. Fiind stradutele stramte, nu e loc de doua masini, dar bravii rumani ! vad dublu si ei cred ca ESTE SPATIU… asa ca vine momentul in care asistam la un impact dintre o dacie parcata si un renault.. optimist. Intr-un final, dupa o ora si mai mult, ajungem la mirifica intersectie de la bulevardul Ferdinand. Sa incep prin a povesti de coloana care incepea
1. de la Obor
2. De la Morarilor :)) – capatu’ lu’ 14
3. De la gara de est.

Asadar, tipete, claxoane si multi care faceau cale intoarsa. Am coborat acolo si am luat-o pe jos. Groaznic, in viata mea n-am vazut asa ceva. La intoarcere (deci tot ce-am povestit mai sus se intamplat intre 8 si 9, cand m-am intors era 11-12) 330, 335 si 101 nu se indurau sa apara de nici o culoare. Cred ca s-a asteptat 30 de minute. Iar eu, dupa ce m-am urcat in maxi-taxiul spre casa, am vazut ca pe sensul opus era exact ca de dimineata, iar la Morarilor la fel. In orice caz, peripetii de peripetii… Sper sa nu fie si maine asa ca ma omor.

Poza via Piticu si Realitatea

Si nu, nu pot sa merg cu metroul daca asta voiati sa intrebati. Pe la mine nu trece. Vai, ma gandesc cu groaza…

Nu-nu-nu

E o sambata seara interesanta, dar o data stinsa lampa ia cu ea si ultima urma de originalitate a serii. Ascult muzica la castile mele ieftine si noi. O prostie de muzica, nici nu imi place. Probabil o ascult din obisnuinta. Dorm pe mine, trag de mine pentru ca mi-e urat sa dorm. Odata ce voi pune capul pe perna, o sa incep sa ma gandesc la prostii. Vise cu ochii deschisi, vise triste, intamplari triste. Nimic normal pana aici. Ma gandesc la multe, da’ probabil e din obisnuinta.

Ma tot uit ca pe trafic.ro scrie ca majoritatea cititorilor vin de pe blogger.com. Ma intreb cum ajung aici. Bine, e momentul in care stau degeaba si scriu pe blog. Mi-e somn, am mai zis? Asta zici ca e o dubla dintr-aia haioasa la interviu. Ptiu, ptiu.. :))

Ce-ar trebui sa mai zic… asha. Un cenaclu la care va invit sa participati. Maine, 6 aprilie, de la ora 16. Mai multe detalii aici.

Am vazut Mona Lisa smile si mi-a placut. Vi-l recomand.

Ah da, zilele astea am innebunit. Cred ca.. nu, clar am innebunit. Ma tot uit la mobila si calculez in mod inconstient preturi si imi zic “Eeeeeeh… cand oi fi la casa meaaaa…” Now what the F… :-B

Vreau sa stie lumea ca eu sunt fana Niki

Ceau, papusa, te pup! Esti o luptatoare, sa moara dusmanii tai!

Mersi, Pishpi, pentru video si iti multumesc ca mi-ai deschis ochii catre aceasta mare (ba, da’ mare) artista. Plang de emotie can o aud vorbind si de durere cand o vad. Va rog observati seriozitatea si gravitatea cameramanului cand ii ia interviu. Sunt miscata proFUND, la naiba, tu !

Concluzia?

De curand am vorbit in conferinta cu tipa din State de care v-am mai povestit si cu inca cativa british ppl din United Kingdom. Trebuie sa spun ca numai cu cei in varsta se poate discuta normal pentru ca cei sub 30 sunt imposibili, dupa cum am mai zis. Si povestea tipa la un moment dat ca mama ei s-a imbolnavit si a avut niste probleme. Medicii i-au interzis sa mai conduca, moment al povestirii in care se exprima ceva de genul:

Forbiddin’ her to drive was like taking away her freedom.

Si ramasesem chiar putin surprinsa si nu din cauza a ce a spus, ci mi-am dat seama de diferenta uriasa dintre noi si SUA. A fost chiar wow, mie mi se intampla ca atunci cand un amic/cunostinta afla ca am permis e ceva gen :

Wow, tu vorbesti serios? Ce misto, bravo.

Si cand ii spun unui american ca am permis de conducere, raspunsul e:

Who doesn’t?

De-asta si evit sa mai aduc in discutie problema cu driving license-ul :))

Deznodamantul?

Din pacate n-am mai scris demult aici. Nici macar micul plan pe care l-am expus in postarea anterioara nu il pot duce la capat. Am avut treaba si am pierdut vremea. Vreme pe care cu siguranta o voi regreta, dar cert e ca nici n-am avut chef. Cu sumitul lu’ peste parca numa’ la plimbari prin centru imi era gandul. Si as citi o carte buna, dar nu gasesc nimic pe gustul meu. Greu cand ai pretentii.

Zilele trecute am cautat de mi-au iesit ochii din cap cerneala neagra pentru imprimanta si n-am gasit. Intr-un hipermarket era full standul acum o saptamana, cand am revenit sa imi iau, nu mai avea decat color. Stie cineva daca prin Iancului gasesc asa ceva?

La American Idol m-am uitat ca obsedata zilele trecute, am vazut jumatate din sezonul 6 aproape. Nu e bine, nu e bine deloc.

Am mai lucrat la atestat ce-i drept si mai trebuie sa lucrez, dar mi-am acordat vinerea ca sa il termin scris si sambata proiectul multimedia.

Numai Dumnezeu stie cat de mult imi doresc sa termin examenele cu bine si sa fie totul ok. Ofofofof… Pana una alta, scuzati ca n-am mai scris pe aici, asa e cand nu se intampla nimic palpitant in viata cuiva. Hai ca diseara o sa ma uit la un film si poate o sa scriu ceva despre el aici, da? Cu toate astea nu promit 😀 Cheers.