Eu acuma ce fac?

Pai uite cum se complica lucrurile. Ieri stabilisem cu Zuzu2 sa facem sambata o sedinta la 9 dimineata. All good pana azi cand aud ca ma solicita Zuzu1 sa invart si io masina o juma de ora. N-am bani sa ii platesc pe amandoi si nu tre’ sa afle 1 de 2… deci.. sunt complet aiurita. Pe cine sun? Cu cine vorbesc? Cu cine fac? Argh… de ce trebuie sa fie totul asa complicat… vreau doar o bucata de plastic cu numele si poza mea pe ea ca sa pot conduce o masina personala pe care oricum nu o am. Get a life and leave me alone! Rugati-va cu mine sa iasa totul bine…

Ok,ok… acum am inteles de ce e raspunsul A… dar oricum, a luat si Doru teapa… hehehe… in orice caz, stupide raspunsuri si stupida logica… dar asta e.

Am capu’ mare de parca am baut 5 litri de ţuica, o ora de germana cu omu’ asta te face sa iei medicamente. Si cre’ ca daca ar fi un strop mai normal profu cu irisu’ dilatat, ar incepe sa imi placa germana… Jez…

Brad negru?

Am fost azi in hipermarket si am vazut muuuulte muuulte decoratiuni…


Mi-am pus coarne de ren si nu le-am mai dat jos pana n-am terminat cumparaturile 😀 deci… se uita lumea putin ciudat, dar am auzit si chestii de genul “Capritza” sau “Pfuhahaha cough* cough* “…. m-am amuzat copios… m-am despartit dureros de ele 🙁

Si o chestie care m-a socat. Brad negru 😐 si globuri negre 😐 si beteala neagra 😐 Rockerii sunt in nirvana…


Am gasit o haina de care m-am indragostit….

…. dar pretul m-a facut sa uit

Si dupa ce am uitat de haina, m-am indragostit de palarii :(( Buey, vine Craciunu cine imi face si mie un cadou frumos? 😀

 

Femeia de cafea (III)

Lumea e parsiva, am invatat multe prin slujba mea. Imi place sa vorbesc si sa aflu povesti. Ma cheama Anton.

Viata mea e destul de palpitanta. Cu atatia natarai in orasu’ asta in fiecare zi iti imbogatesti vocabularul cu cate-o expresie/ injuratura noua. Sunt la curent cu toate melodiile difuzate la radio, iar diminetile reci nu sunt deloc neplacute. Ma retrag intr-un coltisor, fumez o tigara si beau o cafea cat sa ma trezesc ori de nu merge asta, trag un pui de somn cu capul pe volan si aia e. Nu am copii sau sotie. Parintii imi sunt in viata, iar fratele meu are o familie frumoasa. O nevasta buna la suflet, doi copii sanatosi si inteligenti… iti e mai mare dragu’ sa stai cu ei. Traiesc prin el adeseori. Cum eu nu am fost niciodata in stare sa pastrez o femeie langa mine, macar el sa fie fericit… si undeva in umbra sa ma bucur si eu de fericirea lui.
– Incotro?
– La Opera Nationala.
– Ce drum lung, e un leu cincizeci.
– Ma grabesc, nu e nici o problema.
– Clientu’ nostru, stapanu’ nostru.
Femeia mi-a zambit apoi s-a uitat pe fereastra. Avea niste trasaturi interesante, frumoase. Oglinda retrovizoare de sus nu o foloseam regulamentar, pentru asigurare, ci pentru a studia oamenii care imi aterizeaza pe bancheta din spate.
-Sunteti soprana? O intreb amuzat.
– Nu, am repetitii.
– Pentru?
– Dansuri.
– Ah, dumneavoastra sunteti dansatoare…
Femeia a zambit din nou. Nu era prea incantata sa vorbeasca despre subiect.
– Stiti, e cam tarziu, lucrati?
– Da, culmea mai si lucrez.
Se simti o anume indignare in vocea ei. Am oprit la rosu.
– Eh, atata timp cat faceti ce va place nu vad de ce n-ati sacrifica putin din timpul dumneavoastra liber.
– Eu vad, dar nu inteleg.
– Ce nu intelegeti?
– De ce continui cand sunt pusa in situatii asa dificile.
– La ce va referiti? Sunteti obligata sa urmati cursurile astea?
– Ei bine, nu, dar iata ca in seara asta am fost oarecum fortata de imprejurari.
– Am inteles.
Am tacut amandoi. Ea tot privea pe fereastra. La un moment dat a inceput sa isi maseze tamplele, iar luminile de oras cadeau pe fata ei precum un curcubeu cade pe un iaz rece. Era atat de frumoasa. Vorbi:
– Dumneata nu te-ai saturat de slujba asta? Nu e plictisitoare?
– Vai, dar nu. Cum puteti zice una ca asta. In fiecare zi invat lucruri interesante prin practica si nu ai nimic de pierdut cand intalnesti oameni noi.
– Da, cred ca pana la urma asa e… mai ales daca sunteti genul de om cald, sociabil si binedispus tot timpul.
– Eh, n-as zice asta insa.. na… fiecare cu destinu’. Importanta e diversitatea.
– Ce-i drept.
Se lasa iar liniste. Imi placea sa cred ca cineva o avea pe femeia asta in pat. Pentru ca ma consolam cu gandul, daca nu eu macar altul. In starea mea de bine, curiozitatea nu s-a putut stapani. Si-a pus fierul incins pe limba mea si m-a facu sa intreb:
– Si la spectacolul final (presupun ca exista un spectacol final) vine si sotu’ sa va vada?
– Haha… nu vine nimeni sa ma vada, poate doar profesoru’… oh, ce bucurie… (spuse oarecum sarcastic ultima parte a propozitiei)
– De ce vorbiti asa? Nu va intelegeti bine?
– Nu e vorba de asta, dimpotriva.
– Aş.. am inteles.
Era clar ce voia sa zica tipa, el, profesor se dadea la ea, ea-singura el-cu cineva, simplu. Si pana la urma aflasem ce voiam. Dar fierul incins nu se racise inca:
– Va asteapta cineva? Ca sunt destui derbedei pe acolo… mai ales ca e intuneric.
– Pai… uite sincera sa fiu nu cred ca ma asteapta nimeni, dar e in regula. Ma descurc singura. Stiu zona.
– Daca vreti sa va conduc eu pana la intrare, as fi bucuros…
– Nu, nu este nevoie, multumesc.
Ok, am fost prea de tot la faza asta. Am intins coarda prea mult. Era momentul sa tac din nou. Normal ca o astepta cineva, numai ca nu voia sa zica, doar nu o sa isi impartaseasca viata cu mine… pfff… era doar o clienta pana la urma si atata tot. Am si ajuns la destinatie.
– Spuneti, cat va datorez?
Am fost tentat sa ii raspund „Nimic”, dar mi-am reluat pozitia si am raspuns clar „Douaj’ de lei, domnisoara”. Scoase banii si mi-i dadu. I-am prins mana mai mult decat trebuia din greseala, iar parfumul ei mi-a aţâţat toate simturile atat incat mi-am revenit abia dupa ce coborase din masina.
Intr-adevar, o astepta cineva. Un barbat putin mai inalt decat ea o apuca de mana care fusese a mea mai devreme si o saruta gingas pe obraz. Ce noroc pe omul acela. Nu-i vazusem faţa, dar cu siguranta era chipes, instarit, talentat… un artist. Cel mai probabil, profesorul ei.

"Everything is so fuckin’ green"


Cand stateam pe acoperis, un inger cu aripi gri mi-a soptit ca la noapte voi muri fericita. I-am multumit de veste si el si-a luat zborul lasandu-ma pe mine in urma cu toate temerile, toate gandurile si emotiile ce trebuia sa mi le tin in frau. Am inceput sa merg pe creasta casei, am ajuns la cos. M-am uitat in el si am zarit intuneric.

O sa vad lumina? Pot sa mor acum ca sa nu ma mai zbat precum o musca data cu insecticid…

Am pus un picior in aer, il tineam supendat. Si ma uitam in jos. Am inchis ochii si m-am lasat pe aer. Pluteam. Chiar pluteam. Cu aripile smulse, sangerand, ingerul ma prinsese.

„Mai rezista cateva ore, e ultima ta zi….nu mai e mult de indurat” mi-a spus cu o voce blanda si mi-a mangaiat obrazul stang. Inima mi-a tresarit vie si speriata, iar ingerul mi-a zambit.

„Sunteti fiinte fragile si frumoase, dar sufletul tau palpaie precum o lumanare obosita, o lume ca aceasta nu iti poate face fata. Nu are rabdare cu tine, te va strivi sub un singur sunet…”

N-am plans, pentru ca avea dreptate. Atatia ani m-am tarat sub pamantul maroniu si rece incat acum… ingerul meu… avea dreptate.

Am ramas pe pamant, avea sa fie ultima zi de chin si tortura. Asociez pamantul cu un iad… dupa cum presupun ca e acolo, dar eh… voi afla in curand.

Aveam sa imi las trupul in urma pe creasta acestei case, aici voiam sa se intample. Cu aceasta idee am plecat sa ma plimb. Luminile orasului imi scobeau retina precum un copil cauta jucaria in oul de ciocolata. Oamenii plecau la munca, era dimineata… inca noapte.

[to be continued]

Nu da crezare, cercetează!

Nu poate fi vorba de “cool” sau “uncool”… sau bine, poate, dar prea puţin. Nu se pune aşa problema, e la modă ce-i drept da’ nu se încadrează la “cool”. Îmi pare rău să recunosc, dar persoanele care îşi caută prieteni/iubiţi etc. pe net sunt cele care nu au o viaţă socială foarte activă. Mi se pare util să vorbeşti cu mulţi oameni dacă ai această foame de socializare, dar fără să exagerezi. O persoană cunoscută în viaţa reală poate fi cu mult diferită de cea care e în virtual.

Pentru început te poţi destrăbăla cât vrei cu messengerul, dar vine o vreme în care mort-copt trebuie să te mai şi desprinzi. Dacă întâlneşti o persoană cu care vrei să ţii legătura sau de care doreşti să te apropii, foloseşte telefonul ! Este cu mult mai bun decât messengerul. O altă metodă prin care poţi comunica benefic este skype, sau voice calls… asta în cazul în care nu îţi permiţi să stai la mobil cât doreşti. Îţi cumperi o pereche de căşti cu microfon şi conexiunea e la fel de bună.
După telefon, următorul pas e să te întâlneşti în realitate cu respectivul/a… este obligatoriu să nu te ataşezi foarte mult de această persoana înainte să o cunoşti face-to-face (oricare ar fi relaţia dintre voi) pentru că pot interveni anumite impedimente care să constituie un obstacol în îndeplinirea dorinţelor tale.

Printre cele mai importante sfaturi este SĂ NU DEVII DEPENDENT(!) de:
1. cel cu care vorbeşti
2. internet

Este necesar să fii întotdeauna conştient că oricine poate fi oricine în spatele monitorului şi să nu uiţi niciodată că realul va fi cu mult deasupra virtualului. Nu fi leneş şi nu fi comod, ieşi cu prietenii în oraş chiar dacă nu ai chef. Cu siguranţă seara se va îmbunătăţi odată cu primul picior pus în afara casei.

(articol pentru bloggeri.ro la sectiunea invita.ro)

Gaudeamus igitur

Am mers azi la voooot…

siiiii dupa aia am mers la targul de carte Gaudeamus. Extraordinar de multa lume dupa cum se vede.

Se luau interviuri peste interviuri… I-am vazut pe Gabriel Liiceanu si Tamara Buciuceanu, echipa Carcotasilor si altii.


Au fost si cateva lansari de carte importante.

Mihai Gainusa : Fara cap si fara coada (si am facut rost de autograaaff de la el, Huidu si Dezbaracatu’)

Mircea Cartarescu : Orbitor





Am luat si o mica pauza pe scari, mi-au placut pernutele…




Si am ajuns acasa franta de oboseala, abia vad tastele… dar a meritat…

Xie Xie nimen!

Dupa mica prezentare “cu chinejii”, ne-au fost impartite diferite mici atentii. N-am mai stat atunci, asa ca le-am primit abia azi. M-am chinuit sa asamblez “micul” ornament din poza de mai jos, dar arata binisor, nu? In orice caz, sunt foarte mandra de insigna… I wov it si mah amuza teribil cand vad acel “Limited Edition 10.000 pcs”

Zaijian