Femeia de cafea (I)

Nu am zis nimic. Am stat. Am gandit. E in varsta, dar in acelasi timp si foarte atragator, carismatic. La dracu! Numai mie mi se intampla chestii din astea. Am dansat cu Mihai. Am dansat bine, e un tip simpatic. O sa se insoare in curand si incearca sa ii faca o surpriza logodnicei lui. Azi m-am machiat, profesorul mi-a spus ca sunt frumoasa. N-am zambit. Am ramas neutra si am zis „Multumesc”. M-am pastrat foarte calma cu exceptia momentului in care am iesit afara. Imi era frig, tremuram si el se tot apropia de mine. Cred ca am dat inconjorul stalpului numai ferindu-ma de el. Incet, fara sa isi dea seama. Vorbea cu mine, imi explica ce intra in costul orelor de practica si ce feluri de dans vom aborda. Ma privea. Ma privea insistent. Il evitam. Ii stiam si imi stiam statutul. Ma invita la o cafea. Accept dupa 20 de secunde de „Hmmm”.

Luam metroul apoi mergem pe jos.

– Ce zodie ziceai ca esti?

– Berbec.

– Ha, si eu. Se vede de ce ne intelegem bine.

– Mhm, probabil.

– Un berbecut friguros.

– Ceva de genul.

– Ar fi bine sa ajungem mai repede, sa te incalzesti.

– Rezist, daca tremur ma incalzesc. O sa imi revin, nu va faceti probleme.

Pe drum am intalnit trei biserici. S-a inchinat la toate. O cruce mare, perfecta. De la frunte, la piept, la umar, la umar.

– Maine plec in concediu. Spune uitandu-se la geamul masinii langa care ne oprisem.

– Frumos, unde?

– Prin Maramures… undeva pe acolo.

– Distractie placuta si eu imi doresc sa vad partea aia a tarii. Deocamdata insa voiam sa merg prin Timisoara, am auzit ca e un oras misto.

– O fi, nu am trecut pe acolo.

Dupa o pauza in care se uita fix la mine si in care mi-am studiat asa de bine bratara incat puteam sa imi dau seama din cate fire de material e facuta, il intreb vizibil jenata:

– Ce e ?

– Nimic.

Zambeste. Eu nu.

– Mergeti singur?

– Cu familia.

– …

– Si amanta in spate.

– Care dintre ele?

– Esti nostima.

– Stiu, mi s-a mai zis.

Ramasesem fara subiect de discutie. Ne-am indreptat inapoi spre sala de dansuri si mi-a oferit inca o ora „ca sa repetam”. Nu stiu de ce n-am refuzat.

L-am oprit si pe Mihai insa. I-am spus:

„Daca stau eu, sta si el. Nu am partener.”

„ Pai eu ce sunt?”

„Profesor.” I-am raspuns cu ochii intredeschisi, foarte sigura pe mine.

Nu i-a convenit, fireste, dar a trebuit sa accepte. Ne-am apucat sa exersam si nu a scapat nici o ocazie sa ii arate lui Mihai cum se conduce femeia la dans, astfel sa ii ia locul cu un „Ia, lasa-ma sa iti arat”.

Imi cuprinse soldul si imi lua mana intr-a lui usor. Zambea, iar eu ma straduiam din rasputeri sa imi mentin muschii fetei nemiscati. Ma intreba ocrotitor:

– Esti bine?

– Da, de ce n-as fi?

– Tremurai in frig.

– A trecut mult de atunci, m-am incalzit.

– Si de ce nu iti dai puloverul jos?

– Pentru ca mi-e bine cum sunt, mersi.

– Uite, vezi? La faza asta, cand dai femeia „pe spate” trebuie sa iti tii piciorul intre ale ei.

Spuse spre Mihai.

– N-ar fi mai bine sa exerseze si el? Intreb nerabdatoare.

– Ah… (era clar surprins) Da, normal.

Imi dadu drumu’ cu regret. Nu pricepeam nimic. Eu actionam cum actionam, gandeam cum gandeam si nimic nu dadea rezultatul pe care il asteptam. De fapt. Nu stiam ce rezultat voiam… stiam doar ca trebuie sa ma satisfaca… rezultatul.

– Putem lua o scurta pauza de cinci minute?

– Da, desigur.

M-am dus la baie, m-am uitat in oglinda. Imi pastrasem trasaturile. Nu imbatranisem, nu ma infrumusetasem, nu intinerisem. Eram eu? Revin.

– Unde e Mihai?

– S-a dus acasa, a spus ca era obosit.

Era clar. Mintea. Orice ca sa ramana singur cu mine.

– Ah, pai in cazul asta plec si eu. Nu mi-e prea bine.

– Cum adica nu ti-e bine? Ai spus ca esti bine.

Experiente noi din capitolul ‘femeia la volan’

 

Am comentat mai demult la un post de-al artistului in care era vorba despre femeia la volan cum ca asa si ca pe dincolo, etc etc. the old story. Una dintre observatiile inteligente din postul lui spunea ceva de genul “femeia foloseste oglinzile retrovizoare ale masinii pentru a se machia si in nici un caz pentru asigurare blablabla” asha… si intr-o zi, saptamana asta, asteptam 14-le in statie la ferdinand. Mah si opreste o gagica intr-o dacie berlina, cu tot felul de brizbrizuri agatate de oglinda, si tot felul de brizbrizuri puse pe bord care mai de care mai colorate, mai sclipitoare. Avea geamurile inchise. Avea muzica data tare. Ma opresc un moment din vorbit si imi ciulesc urechile. Manele. Am apreciat ca avea geamurile inchise. Si incepe asta sa se holbeze in oglinda retrovizoare, apoi scoate glossu si incepe… un strat, doua straturi… 3…4… *la dracu, nu se mai schimba o data culoarea la semaforu ala*. In sfarsit, m-am amuzat copios si m-am convins ca sunt si dintr-astea.
Nu se termina aici povestea mea. Azi am avut “placerea” sa mai fac o sedinta cu Zuzu si cand opresc la semafor am tendinta sa ma mai uit la cei care opresc in spate. Si azi, ce mi-a fost dat sa vad ? In masina, erau doi barbati in fata si soferu’ incepe sa se scobeasca intre dinti… in oglinda! si sa nu mai povestesc cum se stramba, cum se lasa mai jos sau mai sus ca sa isi priveasca ba narile, ba ochii, ba pometii etc. M-a bufnit rasu’ si am avut un pic impresia ca sunt la camera ascunsa. Dar nu… era pe bune, voi pentru ce folositi oglinzile masinii? :))

Avem caldura…. sufleteasca


Gata, de azi nu mai beau cafea de la automat. Trebuie sa gasesc o alta metoda de a sta treaza, daca aveti idei sunteti bineveniti sa le impartasiti.
Am aplicat pentru un job. E unul pe care il caut de foarte mult timp. Corector la un ziar. Deci… am gasit…. deci huhaaa! am aplicat… da’ nu o sa raspunda nimeni pentru ca n-am ce cauta ei etc. Cred ca daca-s mai mititica nu stiu cu ce se mananca gramatica si alea alea… their lost :-J :))
Gata, cre’ ca de azi o sa mananc si sanatos.
De ieri nu mai urasc rozu’. Ha ! De ce ? Pentru caaaaaa…. am primit cadou un halat de baie calduros, pufos si albastru cu inimioare roz-rosii… si imi place… asa ca… pana la urma… e ok. Am facut pace cu aceasta culoare :D.
Ascult melodii chinezesti amintindu-mi de vremuri :(… of…
Marti dau examen din nou, pray with me here… Ah, btw, tata mai vrea sa fac o sedinta cu Zuzu… eu nu :-L Moaaa.. nu mai vreau neneeee :((…. nu mai vreaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaau nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu :(((((((((((((
Mi-e frig si taaaare m-am saturat de situatia asta ! Fug !
Vreau sa plec, asa am un dor de duca… pfoai…
Sa va dezvalui un secret: mi-ar placea sa fac stand up comedy…. macar sa incerc, daaaar….
Hai ca revin…
Aaaaaaaaaaaa…. pi es. recomandati-mi si mie un film misto ca tare am chef de-o “vizionare placuta”.

Imi lipseste catalogul?

Azi am iesit ultima din clasa. Nici unul dintre baieti nu s-a indurat sa care draciile alea de hărți la cancelarie asa ca, lipsa nesimtirii mele si-a spus cuvantul. Am strans hartile si am intrat in cancelarie. Toti profesorii ma ignorau, inclusiv cea de geografie pe care o strigam “Doamna profesoaraaaaaa, unde las hartile????” Eh… m-am chinuit sa le indes la locu’ lor si cand in sfarsit reusesc si dau sa ies din sanctuar, ma opreste o profa.
– Stai asa. (imi zice) Cum te numesti?
– Alexandra Ghita. (noteaza pe o foaie)
– Si ce predati? (ma bufneste rasul)
– Sunt eleva.
Partea si mai amuzanta e ca imi e profesoara de doi ani. :)) Bai si daca n-am ras dupa ce-am iesit… pfoai de mine. Pe langa asta mi-am adus aminte si de o boboaca (acu vreo 2-3 saptamni) pe care am lovit-o usor -din greseala- cu usa cand am iesit din clasa. S-a uitat la mine si mi-a zis “Scuze…. adica scuzati-ma” :)) I-am raspuns “Ai zis bine scuze, sunt eleva” :)) God…. Intotdeauna am considerat ca arat mai copil decat sunt, dar se pare ca m-am inselat :))