2 roti sa plec, sa stau, sa fug

La 5 stătea în pat, cu privirea ațintită în tavan și expira fum de țigară. Era a 5-a zi în care durerea de cap nu îl lăsa să doarmă.

Nu îți căuta pe Google simptomele. Nu îți căuta pe Google simptomele. 

S-a ridicat într-un cot, aplecat peste pat.

Vomit.

Inspiră adânc. Inspiră încă o dată. Și încă o dată.

Ba nu. Nu vomit.

Se ridică, se uită în oglindă și gândi.

Am cancer la creier.

Își atinse moalele capului. Se strâmbă.

Și totuși, cancerul nu doare. 

Nu vorbea cu prietenii săi despre temerile pe care le avea. Nu voia sa fie considerat bolnav închipuit, știa că e cam tânăr să aibă cancer la cap sau în oricare altă parte și totuși… avea prieteni cu boala asta. Nu îi plăcea ideea, de fapt, cui i-ar fi plăcut? Cu toate astea, era o posibilitate pe care o lua în calcul mai mult decât o migrenă, lipsă de calciu sau oboseală. Se îmbrăcă, dar încet, pentru că durere devenea mai acută atunci când se mișca repede.

Ieși afară. Trase o gură de aer strașnică și privi în sus. Nori.

Ah, nori… ce bine. 

Avea o altă întâlnire la care avea să se uite la țâțele tipei, la gura ei. O altă întâlnire la care s-ar fi comportat hazliu ca să o impresioneze și să îl lase măcar să îi pună o mână pe cur. În esență asta îi plăcea la întâlniri, nimic altceva. Nu-i plăcea rujul tipei, ori fardul de obraz și nici măcar mițăiala cu care refuza să i se plătească nota de plată.

Stătea la o masă rotundă de lemn. Comandase un espresso, iar gagica își luase o limonadă. Pe când se uita țâțele ei și îi atingea în mod intenționat piciorul pe sub masă, văzu ceva curios. Țâțele se dublară. Vedea 4 țâțe.

Doamne, ăsta-i Raiul?

Scutură umerii și privi din nou. Tot 4 țâțe.

Același gând se perindă printre miile de fantezii sexuale.

Am cancer.

Și apoi…

Dacă am cancer… măcar văd 4 țâțe… mari, frumoase, rotunde….

– Hey, te simți bine?

– Ce? Nu, nu prea… Am… scuză-mă, am amețeli, poți veni lângă mine?

– Da, sigur. Vrei apă?

– Nunu…

Doar țâțele tale.

– Doar vino aici, să mă sprijin cu capul de umerii tăi.

Fata zâmbi. El știa că împușcă 2 iepuri dintr-un foc, chiar de vedea 4…

A stat 5 minute așa și brațele lui începură să se înfășoare pe trupul fetei, ca și când ar fi strâns în brațe o pernă.

– Hey! Ce faci?

Fata se ridică, el deschise ochii. 2 țâțe. Amețeala îi trecuse. Întâlnirea se termină brusc, dar fusese reușită.

Chiar dacă am cancer, am văzut 4 țâțe, pot muri liniștit….

Pe drum se linisti. Vagoanele de metrou erau vagoane, autobuzele erau autobuze, mirosul de fast-food la fel de amenintator. O tiganca ii distrase atentia:

– Hai, baiatu’, ia niste trandafiri pentru printesa ta…

In stanga, un alt nene sedea pe un scaun scund:

– 1 leu snopu’ de morcovi, domnu’ !

Ajunsese langa targ. Acesta vuia de lume, in mare parte batrani… Trecu pe langa o patiserie. Se aseza la rand pentru ca nu putu sa reziste mirosului de merdenele aburinde, proaspat scoase din cuptor. Dupa ce manca, dadu de un automat de cafea si se opri din nou. Totul in jur era murdar. Murdaria se transmitea in mintea lui, facea ca locul sa fie calcat de oameni… oameni preocupati sa cumpere, sa vanda, oameni care aveau un scop precis. Facea ca locul sa fie patat de povesti. El ce cauta aici? Nu cauta nimic. Voia sa isi ia un pachet de tigari, dar s-a trezit in acest haos care pur si simplu dadea dependenta.

Forfota lumii, mirosul de legume si fructe, agitatia… toate sentimentele astea trezeau in el nostalgie si dorinta… dorinta sa ajunga la varsta lor, dorinta sa traiasca. Merse pe jos, incepu sa vorbeasca de unul singuri si sa se incurajeze. Nu era nimeni pe drum asa ca nu-si puse problema ca va lasa o impresie gresita trecatorilor.

Se apropie de parc si se duse glont la centrul de inchiriat biciclete. Completa un formular, isi facu o cruce si spuse:

2 roti sa plec, sa stau, sa fug….

Nici el nu stia ce insemna. S-a urcat pe bicicleta. Vantul ii soptea la ureche racoare, pedalele se miscau singure, iarba suiera iubire.

E ora 20. A ajuns acasa. Nu-l mai doare capul si n-a mai vanat lumea in metrou dupa cautarea chipului care i-a adus nefericire candva, demult. S-a asezat la calculator, a apasat “Add New” in wordpress si a inceput sa scrie:

Ce-mi place la orasul meu?

I-a parut rau ca totul incape intr-o fraza si a cugetat o clipa:

Imi place ca orasul meu e mare, ca pot sa pierd in el persoanele pe care nu le mai vreau in viata mea… si ador ca ma ajuta sa uit pana si de o tumoare, fie ca exista ea sau nu…

Cu toate astea, un rand nu era suficient si cu toate ca sotia lui statea jumatate goala in pat, mirosind a fericire, el apasa delete in dreptul intrebarii de mai sus si incepu sa tasteze:

2 roti sa plec, sa stau, sa fug

Avea o altă întâlnire la care avea să se uite la țâțele tipei, la gura ei…

[Articol scris pentru Concursul UmbrelaVerde.ro]

17 thoughts on “2 roti sa plec, sa stau, sa fug

  1. Pingback: Ce-mi place la oraşul meu?

  2. Pingback: Lătrături ocoşe (241011) « Ulise al II-lea – blog canin

  3. Pingback: Alt joc nou (241011) « Florina Lupa Curaru

  4. Pingback: Viaţa-n imagini (241011)

  5. Pingback: Joc nou (261011) « Florina Lupa Curaru

  6. Pingback: Tăcute imagini miercuriene (261011)

  7. Pingback: Fără cuvinte, miercurea (261011) « Ulise al II-lea – blog canin

  8. Pingback: Viaţa-n imagini (311011)

  9. Pingback: Linişte înflăcărată (261011) | Amintiri din filumenie

  10. Pingback: Alt joc cu poze – 02.11.11 « Florina Lupa Curaru

  11. Pingback: Lătrături ocoşe (031111) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  12. Pingback: Vechi scăpărări (031111) | Amintiri din filumenie

  13. Pingback: Viaţa-n imagini (031111)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *