Nu stiu cum sa numesc postarea asta… nu prea pot defini subiectul. Presupun ca e vorba de promisiuni si sperante false sau despre cum ma dezamagesc ceilalti.

Uneori uit cum sunt oamenii din jurul meu, nu stiu cum reusesc sa ma pacaleasca, sincera sa fiu. Uit ca exista prietenii temporare, de interes si uit ca intotdeauna trebuie sa ma rezerv cand vine vorba de incredere chiar si cand vine vorba de persoane apropiate. Nu vreau sa fiu un Toma Necredinciosul, dar nici o persoana foarte credula. Uneori imi fac complexe ca ma indoiesc de adevaratele intentii ale oamenilor. Din pacate nu intarzie niciodata dovada ca am avut dreptate de la bun inceput.

Nu pricep de ce oamenilor le place sa ofere speranta falsa si mai si persista, ca si cand vor sa te doara cat mai rau cand cazi. Uneori am impresia ca e doar o alta metoda prin care iti bati joc de cineva sau prin care torturezi… cel putin asa se simte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *