fericirea miroase a haine curate

Man, nu stiu ce-am facut eu bine in ultimul timp, dar ceva trebuie sa fi fost din moment ce a venit toamna mai devreme. O iubesc…. din tot sufletul meu iubesc toamna si am scris-o aici de nenumarate ori, cred ca o sa tot scriu asta pentru cate zile oi avea (chiar daca e poate, putin cam devreme pentru asta, dat fiind ca-i inca august).

Nu ma intelegeti gresit, nu-mi plac partile mai putin placute ale toamnei cum ar fi ploaia sau traficul, dar imi da o senzatie extraordinara de caldura si confort, de iubire si de frumos. Ca dupa toata zapuseala, transpiratia, retardul mental si sufocarea provocate de caldura parca in sfarsit pot sa respir. Natura moare si eu revin la viata, ce paradox.

E posibil sa ma bucur prea devreme, dar...

Un kilometru

Ma intreb… cat de departe poti merge cu toata energia care ti-a ramas in rezervor. Un kilometru? Doi? Sapte? Cam cat trebuie sa iubesti ca sa obosesti? Cam cat trebuie sa urasti?

La cate semafoare te opresti? Unul? Doua? Noua? Noua ne e bine. Noua e un numar bun, are o libertate in el, un aer circular, in bucla. In buclele ei te pierzi si intre degetele celeilalte ramai prins si toata lumea-i caraghios de simpla.

Oh my fucking God cat e de simplu. Nu opresti la nicio cale ferata fiindca hey, sansele sunt minime sa treaca fix in momentul ala un tren. Nu te uiti in stanga si in dreapta fiindca hey, fuck it, daca se apuca vreunul sa traverseze ilegal nu-i treaba ta. Si stii ce mai e simplu? Hm. Dar stai. Lasa, ce conteaza ca oricum nu ma...

marginea prapastiei

Mi-am adus aminte de tine ieri și abia atunci am și realizat că nu mai ești și că de fapt mi-e așa dor de tine încât abia pot să respir. Ai fugit de lângă mine ca un copil certat de părinți și răzvrătit. Nici nu m-am uitat la tine. Te-am înlocuit cu o imitație ieftină și superficială și voiam să îți zic că îmi pare rău. Îmi pare așa rău, nu sunt mândră, să știi…

Te-am legat de trecut cu lanțuri din bancnote și te-am silit să nu te mai miști. Ți-am asigurat tăcerea cu mii de etichete și perțuri din alea portocalii, știi? Și am dat dreptate oricui, măi, dar oricui numai ție nu. ȘȘșșt… gata, să nu te mai aud, ai fost copil destul, e timpul să crești așa cum zic ceilalți....

Nopti de viscol

[M-am trezit in dimineata asta la aceeasi ora ca in alte dimineti, de data asta fara ceas si mi-am zis ca ar trebui sa ma apuc de scris ca sa imi astern pace peste ganduri. Asa ca am deschis rasnita de netbook si am asteptat 30 de minute sa se incarce, dupa care am gasit un text pe desktop.

Si fiindca scrisul e mai multe pentru suflet, decat e pentru bani, am decis sa il public. Nu mai stiu in ce conditii l-am scris sau cand, prin ce treceam sau cu ce demoni ma luptam, dar obiectiv citindu-l azi, cu memoria stearsa de problemele cotidiene, mi s-a parut un text bunicel. ]

Un viscol a spulberat acoperișul casei, a rupt cartonul și tot ce puteam face era să tăcem, să ne rugăm că are să treacă, să ne cocoloșim sub o pătură cu ochii...

Incerc o noua religie

Cand ai fost fericit ultima oara? Iti aduci aminte de ce? Cine te-a facut fericit?

Acum ca ai raspuns la asta, spune-mi altceva. Cand a fost ultima oara cand te-ai simtit tu fericit doar cu tine, doar cu faptul ca existi?

Zilnic ma trezesc la 8.30. Uneori mai devreme, alteori mai tarziu si simt un entuziasm nebun sa imi incep ziua. Ma concentrez pe ce am de facut, ma entuziasmez, ma potolesc, obosesc, ups and downs, highs and lows, nu mai conteaza pentru ca traiesc. Traiesc si fac lucruri misto, indiferent ce lucruri sunt alea, sunt misto pentru mine. Explorez mult chiar daca propria-mi minte, invat mult, chiar daca lucruri banale. Traiesc si imi impun o stare de bine. Nu dureaza toata ziua, uneori mai las garda jos din...

Defecta

Filtre. Masti. Toti le avem, toti le purtam. Omului ii place sa compare viata cu o suita de lucruri. Ba e o scena, ba e prada, ba e o autostrada cu doua sensuri si rascruci, viata nu e niciodata doar viata.

Veghem in lanuri de secara de dimineata pana seara si incercam sa ne resuscitam singuri prin tot felul de metode. Hai sa ne certam, hai sa ne iubim, hai sa fugim, hai sa riscam, hai sa glumim, hai sa ne jucam, hai sa simtim, hai sa ne oprim, hai sa adulmecam, hai sa visam, hai sa ne inspiram reciproc, hai sa lucram, hai sa speram, hai sa dorim, hai sa nu ne dorim, hai sa gandim, hai sa vorbim, hai sa gandim, hai sa gandim, de ce nu gandim?

Dileme, tot felul de dileme, de intrebari care ne trezesc, ne framanta si ne cresc, suntem gata...

Primavara pe ulita

Aveam lăzi de lemn cu două sau trei șipci pe care stăteam în fața porții la șezătoare, cu bătrânele mai departe de noi, copiii zglobii. Aceleași lăzi pe care le sacrificam iarna când făceam focul în sobă și ne trebuia un jar mai mic de început. Aceleași în care ai mei își cărau gândurile, greutățile și speranța că mâine va fi mai bine.

Serile de primăvară-vară erau cele mai frumoase, prin martie toate fetele purtau mărțișor… toată luna, că altfel nu se putea. Prin aprilie sărbătoream Paștele, care nu prea îmi plăcea… de fapt, încă nu îmi place. Și în mai înfloreau teii, iar nucul ne așternea umbra peste casă și peste mirosul de vacanță.

Într-una din seri stăteam întinsă pe...

Curaj pierdut. Ofer guma turbo recompensa.

Acum mai mulți ani s-a intamplat ceva…. firesc, inevitabil, s-a întâmplat: am crescut. 

Și odată ce am crescut, am câștigat lucruri și am pierdut lucruri. Sigur, am câștigat mai multă înțelepciune, experiență, răbdare, cunoștințe și altele, dar în același timp s-a dat pierdut ceva de care cel puțin în seara asta mi-e dor: curajul.

Și suntem mulți care-l pierdem, uneori nu-l mai găsim niciodată, alteori alți oameni îl scot la iveală din noi cu forța și mai sunt cei din tabăra opusă, care nu-l pierd din start.

Vorbesc de curajul ăla, de copil curios, care aude un sunet în curte și nu dă fuga să ia o bâtă de lemn, pregătit să căsăpească, ci merge și descoperă un iepure...

da-ti un upgrade, fii mai bun

Ajungi la un moment dat in viata sa nu mai fii multumit cu cine ai ajuns sa fii. Stai in pat si te intrebi: hey, cine esti? Si raspunsul nu te multumeste. Nu te multumeste ca ai acceptat unele situatii la nesfarsit, nu te multumeste ca nu ai rezolvat problemele care acum au inceput sa te frustreze, nu esti multumit de tine ca om. De fapt, nici nu te mai consideri om, ce sa mai.

Si inchizi pagina aia de Facebook, dai clear History de parca asta te-ar ajuta sa stergi si tot ce ai trait pana atunci si incerci sa te schimbi. O sa o iau de la capat iti zici.Respiri adanc, te uiti pe fereastra la masina vecinului tau si iti zici ca nu vei mai gresi niciodata asa cum ai facut-o. Nu te vei mai uita in ochii unui suflet care nu e al tau, nu vei mai trai...

Padurea

Sunt mii de pietricele care trec prin striurile de la roti, iar padurea se lungeste in dreapta mea ca si cand abia s-a trezit. Oare ce e in ea?

Nu mai conteaza ce crede nimeni, nu mai conteaza banii, nu mai conteaza ce-am lasat in urma, nu mai conteaza tsunami-ul de intrebari care au facut ravagii in capul meu in ultimul timp. E liniste si tu in stanga, poate mai freci putin radioul ala in speranta ca mai prinzi un post, ceva. Oare ce e in padurea aia?

Ma gandesc ca cineva ar putea sa ascunda pe cineva acolo sau ar putea sa se refugieze, ma gandesc la filmele de groaza cu paduri si ma intreb iar: oare ce e in ea?

Ceata nu e deasa, doar prezenta precum un calau gata sa orbeasca pe oricine la mare distanta. Rotile vuiesc in continuare,...